Vocea escatologiei (vremurilor din urmă) ne învață cum să trăim
Nicu SotirVremurile ne prezintă un Dumnezeu suveran care a planificat totul după bunul Lui plac și care mai apoi a împlinit totul. Noi ca oameni trebuie să vedem suveranitatea și providența lui Dumnezeu și să acționăm ca atare.
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
Supunerea în fața autorităților civile
Concluzia pe care revelația scrisă a lui Dumnezeu ne-o oferă este că Dumnezeu este Cel care e în spatele tuturor împăraților, tuturor președinților, tuturor celor care sunt în anumite poziții de conducere. Pentru că Dumnezeu este cel care întemeiază, care stabilește autoritățile acestea, în momentul în care nu ne supunem lor, de fapt nu ne supunem lui Dumnezeu. În momentul în care Dumnezeu hotărăște ceva și nu te supui la ceea ce Dumnezeu a hotărât, nu accepți lucrul acela, nu ești pe deplin încredințat în inima ta că Dumnezeu este cel care este în spatele tuturor lucrurilor, indiferent că îți plac sau nu îți plac, te opui lui Dumnezeu. Tu crezi că știi mai bine decât Dumnezeu și că, dacă ar fi fost să pui tu niște președinți sau împărați sau conducători de senat, ai fi făcut-o mai bine decât Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu este cel care stabilește, există însă vreo situație în care este în regulă să nu asculți de autorități? Biblia abordează întrebarea aceasta.
Israel, responsabil de necredința lui
Cineva trebuie să audă mesajul Evangheliei ca să creadă și să fie mântuit. Israelul a auzit mesajul și a fost învățat că neamurile vor fi incluse în poporul lui Dumnezeu, însă cu toate acestea el rămâne încă recalcitrant. Sunt foarte mulți oameni care se aseamănă cu Israelul. Ca două picături de apă. Mesajul lui Dumnezeu e atât de clar și Dumnezeu ne face parte de atât de mult har, dar planul lui Dumnezeu nu prea se potrivește cu planul nostru. Și bineînțeles că modul în care răspundem se potrivește așa de bine istoriei lui Israel. Și aceasta este necredința. Nu sunt doar ei cei necredincioși, dar și noi de multe ori demonstrăm în viața noastră din natura aceea a necredinței și ne împotrivim planului lui Dumnezeu și modului în care Dumnezeu lucrează.
Dumnezeu, credincios promisiunilor Sale
„Dumnezeu este credincios în raport cu promisiunile făcute lui Israel în trecut, deși mântuiește doar pe unii, fie dintre evrei, fie dintre neamuri. Dumnezeu este suveran și liber să aleagă pe cine vrea. Argumentul lui Pavel este că avem un Israel spiritual în mijlocul unui Israel fizic și că acel Israel spiritual există prin această alegere liberă și hotărâtoare a lui Dumnezeu. Ce face Pavel aici este să declare atât responsabilitatea noastră, a oamenilor, cât și partea lui Dumnezeu și ce face Dumnezeu. Trebuie să-L alegi pe Isus - ești invitat să o faci. O faci? Te pocăiești de păcatele tale? Crezi în Evanghelie? „A, păi nu știu dacă Dumnezeu m-a ales!” Serios? Dar ia alege-L tu pe Dumnezeu, crede în Dumnezeu și pocăiește-te și să vezi că Dumnezeu te-a ales! De unde știi că Dumnezeu te-a ales sau nu te-a ales? În ce fel poți să cunoști tu mintea lui Dumnezeu? Nici Iov nu a putut, nici Isaia... Declară Isaia: „Cine poate să înțeleagă modul în care lucrează Dumnezeu?” Revino cu picioarele pe pământ: tu ești om. Preocupă-te doar de un lucru: să crezi și să te pocăiești. În felul acesta gândește Pavel. În felul acesta gândește Noul Testament.”
Viața în Împărăția lui Isus
Credincioșii au murit față de păcat prin faptul că au murit împreună cu Cristos în moartea Lui istorică, pe cruce. De aceea, pentru noi Evanghelia istorică, crucea aceea istorică este atât de importantă și luptăm pentru ea. Pentru că momentul acela este foarte important. Dacă momentul acela (1 Corinteni 15) ar pica, înseamnă că toată experiența noastră spirituală ar pica de asemenea. În momentul în care cineva este îndreptățit, moare împreună cu Cristos pe cruce. Sau moare în moartea lui Cristos. Și pentru că se întâmplă lucrul acesta, omul cel vechi moare față de păcat. Și când moare față de păcat, devine sclavul lui Isus, pentru că face parte dintr-un domeniu nou, din această împărăție a lui Isus, în care nu mai ești sclavul păcatului, ci ești sclavul lui Isus. Trebuie să existe un împărat și Împăratul este Isus - ești sclavul Lui. Realitatea faptului că noi am ieșit din această zonă a păcatului se datorează faptului că Isus a înviat, și în învierea Lui vedem această moarte a Lui față de păcat. Puterea care l-a înviat pe Isus Cristos din morți este puterea care lucrează în noi. Și dacă puterea aceea lucrează în noi, cu siguranță nu putem să trăim vieți care sunt caracterizate de un stil de viață păcătos.
Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.
Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.