Nicu Sotir
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Ce s-a întâmplat după cele două rusalii?
Cuvântul Domnului înainta și era mai răspândit ca niciodată. Când? Când oamenii sunt mândri și aroganți, plini de glorie pe dinafară, dar putrezi de viermi pe dinăuntru. Când lideri precum Petru nu au credința că Domnul a făcut astfel de lucruri în viața lor. Când biserica, cea care se roagă cu înflăcărare, îi spune unei adolescente: „Ai înnebunit? Cum să ne răspundă Domnul la rugăciuni?”. Când astfel de lucruri se întâmplă, Cuvântul lui Dumnezeu înaintează.
Cuvântul cucerește Cezareea: Rusaliile neamurilor
Discursul lui Petru este despre moartea și învierea lui Isus (10:39b-40). Această moarte este descrisă în mod tipic. Petru îi implică pe oponenții lui Hristos și implică blestemul spânzurării pe un copac: „L-au ucis spânzurându-l de un copac” (10:39). Ca și în celelalte discursuri, Petru subliniază că Dumnezeu l-a înviat pe Isus. Apoi apostolul continuă să explice locul important al unui grup restrâns de martori la înviere. „El nu a fost văzut de tot poporul, ci de martori pe care Dumnezeu îi alesese deja - de noi, care am mâncat și am băut cu El după ce a înviat din morți” (10:41). El vorbise deja despre martori la lucrarea lui Hristos (10:39a) Și discursul lui Petru este despre Isus cel înviat. O caracteristică unică a predicii lui Petru este faptul că Isus chiar a mâncat și a băut cu apostolii după învierea Sa (10:41). Evanghelia după Luca este singura care consemnează acest fapt (Luca 24:41-43), iar pentru Luca trebuie să fi fost una dintre „multele dovezi convingătoare că Isus era viu” (Fapte 1:3). Polhill: „Acest accent ar fi fost deosebit de important în predicarea către neamuri precum Corneliu, pentru care ideea unei învieri trupești era un concept nou (cf. 17:18).” Dar a fost o dovadă valoroasă și pentru evrei; Longenecker: „deoarece în gândirea evreiască îngerii și aparițiile nu pot mânca și bea, fiind lipsiți de tract digestiv.”
Cuvântul ajunge până în inima Iudeii: Cezareea
Petru, fără Ioan, petrece timp cu sfinții din Lida și Iafo îngrijindu-se de toate nevoile lor. Acolo, surprinzător este vizitat de Domnul și de mesageri de seamă din Cezareea. Petru este chemat în casa un centurion. Corneliu, unul care este dintre neamuri, aude despre Dumnezeu și începe să se teamă de Dumnezeu într-un mod în care ar fi trebuit să o facă un evreu. El nu se duce la templu, el nu face demersurile pe care le face un evreu. Cu toate acestea, rugăciunile și milosteniile lui, ne spune Luca, au fost primite ca o jertfă de Dumnezeu. Deși Corneliu nu L-a căutat în termenii evreiești, ai Legii, pe Dumnezeu, Dumnezeu primește într-un fel căutarea aceasta a lui Corneliu prin rugăciune, milostenii, și Dumnezeu îi trimite un înger care să îi confirme un lucru: „Corneliu, tu mă cauți pe mine, ok, dar Eu te caut pe tine. Faptul că Eu te caut pe tine e mai important decât faptul că tu mă cauți pe mine”. Și în acest text se împlinește Romani 10: Oare cum pot oamenii să audă fără ca cineva să le spună Mesajul, iar cel care era trimis să spună mesajul lui Corneliu era Petru.
Istoria tristă a unei națiuni iubite
Teologia lui Luca este că biserica se naște prin Cuvânt, este transformată prin Cuvânt și crește prin Cuvânt. Accentul evanghelistului în capitolul 6 nu este pe alegerea unor lideri, ci pe numărul ucenicilor care se înmulțea, pentru că Cuvântul înaintea. În mijlocul acestui apogeu al lucrării Cuvântului în Ierusalim apare cel mai aprins conflict la vechiul templu de până acum. Discursul lui Ștefan se învârte în jurul templului și al prezenței lui Dumnezeu. Slava Lui nu mai este văzută în vechiul templu, ci în noul templu, pentru că se găsește în persoana lui Isus, care este Piatra din capul unghiului (Fapte 6:14).
Ce zi!
„Dar Isus știa că acești oameni, care strigă, la sfârșitul săptămânii vor spune „Răstignește-L! Răstignește-L!”. El știa că oamenii ăștia care zic „Osana! Fiul lui David!”, care sunt super entuziasmați de minunile lui Isus, de ce face Isus, de cine este Isus, că Isus calcă peste toate lucrurile, acești oameni, la sfârșitul săptămânii - când, de fapt, Isus demonstrează că El nu calcă peste toate lucrurile, că El nu este în felul ăsta, că El a venit să-Și dea viața și să moară - vor spune „Răstignește-L”.
Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.