Epistola către Romani
Pavel și prietenii lui din Roma
După citirea acestui capitol final nu poți să nu te întrebi cum se poate ca Pavel să cunoască așa de bine o comunitate pe care nu a vizitat-o niciodată. [...] Pavel era un îndrăgostit irecuperabil al gloriei lui Dumnezeu, dar și un iubitor de oameni. Iubea oamenii cu pasiune! Oare cum ai putea deveni un așa misionar vizionar și cum ai putea cunoaște toate numele oamenilor dintr-o comunitate pe care nu ai întâlnit-o niciodată fără a avea aceste caracteristici? Dragilor, trebuie să creștem înăuntrul nostru pentru gloria lui Dumnezeu, pentru misiune, pentru frații și surorile noastre din lumea întreagă. Vedeți, acesta este unul dintre motivele pentru care sunt așa de amărât și întristat să văd reacția unor biserici cu privire la misiunea mondială. Și Domnul să ne facă nouă parte de har să avem o atitudine corectă față de misiunea mondială. Avem atât de mulți frați și surori peste tot în lumea asta! Și cât îi iubesc! Unii dintre ei suferă crunt, poate chiar în dimineața aceasta. Alții dintre ei poate chiar au scăpat din niște încercări groaznice. Unii dintre ei vin în staul! E o bucurie incredibilă să te gândești: atât de mulți oameni în lumea aceasta care îl cunosc pe Isus! Cum să nu rezonezi cu inima lui Dumnezeu care bate pentru neamuri?
Frământările misionarului Pavel
Misionarul John Paton spunea despre faptul că în Scoția sunt biblii, toată lumea știa despre Dumnezeu, însă el spune că „Tot timpul dorința inimii mele era să merg într-o zonă în care nimeni nu știe despre Dumnezeu.” Acesta este motivul pentru care a plecat dintr-o lucrare care avea foarte mult rod, în Scoția, și s-a dus într-un trib în care aproape a fost omorât de foarte multe ori. Au ajuns pe insulă și soția lui nu apucase să despacheteze cutiile și a și murit, împreună cu copilul. El a mai stat încă trei ani de zile după aceea, înainte să plece. În acești trei ani de zile, a stat față în față cu moartea de foarte multe ori. Într-una dintre ocazii, s-a dus la șeful tribului, care l-a invitat în coliba lui, însă imediat cum a intrat acesta a scos cuțitul și i l-a pus la gât. Atitudinea lui Paton a fost mereu aceasta: „I-am asigurat că nu mi-era teamă să mor, pentru că, atunci când se va întâmpla, Mântuitorul mă va lua cu El în ceruri și că voi fi mult mai bucuros decât am fost pe pământ. Mi-am ridicat mâinile și ochii către ceruri și m-am rugat cu voce tare către Isus: „Fie mă protejezi, fie mă iei acasă în glorie, așa cum știi Tu mai bine!” Ed Welch spunea că evanghelicilor din zilele noastre le este frică să moară. Care este motivul pentru acest lucru? Probabil că ți-e frică să mori când trăiești în prea mult comfort.
Cristos, argumentul solidarității noastre
Când ai o problemă cu fratele mai slab, de fapt ai o problemă cu Stăpânul lui, cu Dumnezeu. În momentul în care un frate sau o soră nu prea are stilul tău, poate face unele lucruri pe care tu nu le-ai face, dar Biblia nu se pronunță cu privire la asta, însă tu ai o problemă cu acest lucru, de fapt ai o problemă în cele din urmă cu Stăpânul. Atunci când vorbim despre relația între cei credincioși, vorbim despre relația cu Cel căruia ei îi aparțin - și Acesta este Dumnezeu.
Vocea escatologiei (vremurilor din urmă) ne învață cum să trăim
Vremurile ne prezintă un Dumnezeu suveran care a planificat totul după bunul Lui plac și care mai apoi a împlinit totul. Noi ca oameni trebuie să vedem suveranitatea și providența lui Dumnezeu și să acționăm ca atare. Uneori pare că, dacă mai planificăm puțin, în istețimea noastră, poate ne-am descurca și fără Dumnezeu la finalul lumii acesteia. Absolut tot ceea ce noi facem este un har pe care Dumnezeu ni-l face nouă. Noi suntem responsabili să le facem, dar Dumnezeu este cel care ne oferă harul să le facem. Dar faptul că Dumnezeu ne oferă harul să le facem nu înseamnă că nu mai suntem responsabili și că nu trebuie să le mai facem. Ceea ce Dumnezeu face, face că așa vrea El, iar noi suntem dependenți de voința Lui.
Trăsăturile dragostei
Noi putem astăzi, ca și moștenitori ai harului, să iubim, pentru că Hristos a împlinit cerința legii prin moartea Lui. Și, totodată, noi demonstrăm că suntem în iubirea Lui sau că-L iubim prin iubirea pe care o oferim și noi altora la rândul nostru.
Supunerea în fața autorităților civile
Concluzia pe care revelația scrisă a lui Dumnezeu ne-o oferă este că Dumnezeu este Cel care e în spatele tuturor împăraților, tuturor președinților, tuturor celor care sunt în anumite poziții de conducere. Pentru că Dumnezeu este cel care întemeiază, care stabilește autoritățile acestea, în momentul în care nu ne supunem lor, de fapt nu ne supunem lui Dumnezeu. În momentul în care Dumnezeu hotărăște ceva și nu te supui la ceea ce Dumnezeu a hotărât, nu accepți lucrul acela, nu ești pe deplin încredințat în inima ta că Dumnezeu este cel care este în spatele tuturor lucrurilor, indiferent că îți plac sau nu îți plac, te opui lui Dumnezeu. Tu crezi că știi mai bine decât Dumnezeu și că, dacă ar fi fost să pui tu niște președinți sau împărați sau conducători de senat, ai fi făcut-o mai bine decât Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu este cel care stabilește, există însă vreo situație în care este în regulă să nu asculți de autorități? Biblia abordează întrebarea aceasta.
Lumea relațiilor celor credincios
„Toată teologia este practică. Și orice aspect practic, dacă are o natură cu adevărat creștină, este teologic. Evanghelia lui Pavel este profund teologică, dar și eminent de practică. Vestea bună a lui Isus Cristos are menirea de a transforma viața unei persoane. Până când creștinii la nivel personal nu posedă și nu trăiesc teologia, evanghelia nu și-a împlinit misiunea.” (Douglas Moo) Ascultarea noastră este posibilă și ascultarea noastră se va întâmpla pentru că e produsul a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. El a produs această ascultare. Faptele noastre bune sunt o împlinire a ceea ce Isus a făcut […]
Misterul
Care este miezul misterului din Romani 11:25-36? Israel a experimentat o împietrire până când numărul deplin al neamurilor va intra, și astfel tot Israelul va fi mântuit. Dar care este miezul acestui mister? Se pare că pe deoparte este împietrirea lui Israel, despre care Pavel pare că spune că este parțială (o parte) și temporară (până când numărul neamurilor va fi împlinit), iar pe de altă parte mântuirea lui.
Rămășița lui Israel și altoirea neamurilor (partea a II-a)
În contrast cu Israelul, care nu a obținut ce căuta, Israelul spiritual, parte a Israelului fizic, a fost îndreptățit, a primit neprihănirea. Aici Pavel rupe această entitate a Israelului în două și ne prezintă rămășița și pe ceilalți din Israel (care nu au obținut ce au căutat și au fost împietriți). Deci nu numai că nu au găsit ce au căutat și toate căutările lor au fost degeaba, dar Pavel adaugă că au și fost împietriți. Dumnezeu confirmă nepăsarea spirituală prin care oamenii sunt închiși în Adam prin însușirea păcatului lor. Iar acest lucru este în contrast cu ceilalți, cu cealaltă parte din Israel, care au obținut ceea ce n-au căutat, adică neprihănirea lui Cristos prin credință. Israelul spiritual nu se poate lăuda că ar avea vreo vrednicie sau merit în acest fapt. Respingerea Israelului de către Dumnezeu nu a fost ultimul cuvânt. El a adus respingerea respectivă pentru a-Și duce mai departe planul în istoria răscumpărării. Planul este de a aduce mântuire tuturor neamurilor, însă și de a-l face pe Israel să beneficieze din asta.
Rămășița lui Israel și altoirea neamurilor (partea I)
În contrast cu Israelul, care nu a obținut ce căuta, Israelul spiritual, parte a Israelului fizic, a fost îndreptățit, a primit neprihănirea. Aici Pavel rupe această entitate a Israelului în două și ne prezintă rămășița și pe ceilalți din Israel (care nu au obținut ce au căutat și au fost împietriți). Deci nu numai că nu au găsit ce au căutat și toate căutările lor au fost degeaba, dar Pavel adaugă că au și fost împietriți. Dumnezeu confirmă nepăsarea spirituală prin care oamenii sunt închiși în Adam prin însușirea păcatului lor. Iar acest lucru este în contrast cu ceilalți, cu cealaltă parte din Israel, care au obținut ceea ce n-au căutat, adică neprihănirea lui Cristos prin credință. Israelul spiritual nu se poate lăuda că ar avea vreo vrednicie sau merit în acest fapt. Respingerea Israelului de către Dumnezeu nu a fost ultimul cuvânt. El a adus respingerea respectivă pentru a-Și duce mai departe planul în istoria răscumpărării. Planul este de a aduce mântuire tuturor neamurilor, însă și de a-l face pe Israel să beneficieze din asta.
Israel, responsabil de necredința lui
Cineva trebuie să audă mesajul Evangheliei ca să creadă și să fie mântuit. Israelul a auzit mesajul și a fost învățat că neamurile vor fi incluse în poporul lui Dumnezeu, însă cu toate acestea el rămâne încă recalcitrant. Sunt foarte mulți oameni care se aseamănă cu Israelul. Ca două picături de apă. Mesajul lui Dumnezeu e atât de clar și Dumnezeu ne face parte de atât de mult har, dar planul lui Dumnezeu nu prea se potrivește cu planul nostru. Și bineînțeles că modul în care răspundem se potrivește așa de bine istoriei lui Israel. Și aceasta este necredința. Nu sunt doar ei cei necredincioși, dar și noi de multe ori demonstrăm în viața noastră din natura aceea a necredinței și ne împotrivim planului lui Dumnezeu și modului în care Dumnezeu lucrează.
O neprihănire a lui Dumnezeu diferită de cea care vine prin lege
Israel a eșuat în a se bucura și a se desfăta de binecuvântările mântuirii aduse prin Isus - și asta pentru că poporul fizic al lui Dumnezeu a fost prea preocupat cu o neprihănire bazată pe lege în loc să fie atent la Dumnezeul căruia I se închina. Cu alte cuvinte, în loc să urmărească planul lui Dumnezeu și să vadă că Isus este Mesia și că mântuirea escatologică sau mesianică a venit, în loc să vadă că această neprihănire pe care o dă Dumnezeu ca un dar este și pentru ei, au fost prea preocupați de lege. Dar de un aspect concret cu privire la lege: neprihănirea pe care legea o poate oferi. Au fost atât de preocupați de aspectul acesta, încât realmente nu au văzut, nu au sesizat că Isus a venit și că prin Isus Dumnezeu oferă o neprihănire gratuită, diferită de ceea ce puteau obține prin lege. Dacă citești cu atenție Pentateuhul, ceea ce Îl interesează pe Dumnezeu încă de la început este o circumcizie a inimii, o schimbare a inimii, o închinare a inimii. O închinare prin credință. Sabatul a fost dat pentru că evreii trebuiau să vadă lucrul acesta; cel puțin o zi pe săptămână să poată vedea că Dumnezeu este Cel care le poartă de grijă. Și dacă Dumnezeu poate să le poarte de grijă în ce privește mâncarea, în ceea ce privește intrarea în țara promisiunii, în ceea ce privește toate aspectele legate de ei, cu siguranță că poate să le poarte de grijă și de aspectul spiritual - și că adevărata odihnă o pot găsi doar în El. Când omul se uită prea mult la litera legii, are tentația și este ispitit să-și stabilească o neprihănire proprie și devine ignorant față de neprihănirea pe care o oferă Dumnezeu.