Doi oameni, două destine
Nicu SotirLegea a fost dată Israelului ca să se înmulțească greșeala, păcatul să devină mai grav. Pentru ca acolo unde s-a înmulțit păcatul, în sensul în care s-a văzut gravitatea păcatului mai profund, harul să strălucească mai bine în Cristos.
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
Pavel și prietenii lui din Roma
După citirea acestui capitol final nu poți să nu te întrebi cum se poate ca Pavel să cunoască așa de bine o comunitate pe care nu a vizitat-o niciodată. [...] Pavel era un îndrăgostit irecuperabil al gloriei lui Dumnezeu, dar și un iubitor de oameni. Iubea oamenii cu pasiune! Oare cum ai putea deveni un așa misionar vizionar și cum ai putea cunoaște toate numele oamenilor dintr-o comunitate pe care nu ai întâlnit-o niciodată fără a avea aceste caracteristici? Dragilor, trebuie să creștem înăuntrul nostru pentru gloria lui Dumnezeu, pentru misiune, pentru frații și surorile noastre din lumea întreagă. Vedeți, acesta este unul dintre motivele pentru care sunt așa de amărât și întristat să văd reacția unor biserici cu privire la misiunea mondială. Și Domnul să ne facă nouă parte de har să avem o atitudine corectă față de misiunea mondială. Avem atât de mulți frați și surori peste tot în lumea asta! Și cât îi iubesc! Unii dintre ei suferă crunt, poate chiar în dimineața aceasta. Alții dintre ei poate chiar au scăpat din niște încercări groaznice. Unii dintre ei vin în staul! E o bucurie incredibilă să te gândești: atât de mulți oameni în lumea aceasta care îl cunosc pe Isus! Cum să nu rezonezi cu inima lui Dumnezeu care bate pentru neamuri?
Trăsăturile dragostei
Noi putem astăzi, ca și moștenitori ai harului, să iubim, pentru că Hristos a împlinit cerința legii prin moartea Lui. Și, totodată, noi demonstrăm că suntem în iubirea Lui sau că-L iubim prin iubirea pe care o oferim și noi altora la rândul nostru.
Rămășița lui Israel și altoirea neamurilor (partea I)
În contrast cu Israelul, care nu a obținut ce căuta, Israelul spiritual, parte a Israelului fizic, a fost îndreptățit, a primit neprihănirea. Aici Pavel rupe această entitate a Israelului în două și ne prezintă rămășița și pe ceilalți din Israel (care nu au obținut ce au căutat și au fost împietriți). Deci nu numai că nu au găsit ce au căutat și toate căutările lor au fost degeaba, dar Pavel adaugă că au și fost împietriți. Dumnezeu confirmă nepăsarea spirituală prin care oamenii sunt închiși în Adam prin însușirea păcatului lor. Iar acest lucru este în contrast cu ceilalți, cu cealaltă parte din Israel, care au obținut ceea ce n-au căutat, adică neprihănirea lui Cristos prin credință. Israelul spiritual nu se poate lăuda că ar avea vreo vrednicie sau merit în acest fapt. Respingerea Israelului de către Dumnezeu nu a fost ultimul cuvânt. El a adus respingerea respectivă pentru a-Și duce mai departe planul în istoria răscumpărării. Planul este de a aduce mântuire tuturor neamurilor, însă și de a-l face pe Israel să beneficieze din asta.
Plini de speranță
Pavel zice așa: Prezentul, clipele acestea prin care trec acum, de dificultate, de suferință și de încercare (cu care mă laud!)... prezentul lucrează cu gândul la viitor! Este centrat în ceea ce se va întâmpla în momentul glorificării. Indiferent cât de sumbru ar părea că este. Dragilor, ziua de astăzi lucrează ca o sclavă pentru ziua de mâine pentru copiii lui Dumnezeu. În sensul acesta că suferințele prin care trec și încercarea de astăzi lucrează pentru ziua de mâine, în care voi fi glorificat și voi sta în slavă. Ne lăudăm noi cu suferința pe cât de mult ne lăudăm cu slava? În aceeași măsură în care te lauzi sau te bucuri de această slavă, de acest moment al glorificării și te bucuri de speranța pe care o ai pentru clipa aceea, în aceeași măsură și cu aceeași intensitate te bucuri de suferințele prin care treci azi.
Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.
Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.