Pavel și prietenii lui din Roma
Nicu SotirDupă citirea acestui capitol final nu poți să nu te întrebi cum se poate ca Pavel să cunoască așa de bine o comunitate pe care nu a vizitat-o niciodată. [...] Pavel era un îndrăgostit irecuperabil al gloriei lui Dumnezeu, dar și un iubitor de oameni.
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
Salutările unui slujitor recunoscător
Cristos a dat bisericii, a îmbogățit biserica și le-a dat credincioșilor daruri. Iar darurile acestea se întâmplă în contextul bisericii. Foarte mulți, chiar și în România, se plimbă și se întâlnesc prin casele oamenilor și fac tot felul de lucruri și acolo „Duhul lui Dumnezeu se manifestă”... Dar Pavel ne învață aici un principiu: Dumnezeu dă daruri și lucrurile acestea se întâmplă în cadrul bisericii și nu în afara ei. Niciun credincios nu poate afirma că lui îi lipsesc daruri spirituale. Să ne încredem fără șovăire în dorința și abilitatea lui Dumnezeu de a-Și schimba biserica Lui din locul acesta după chipul lui Cristos.
O biserică mică în ochii lumii, dar mare în ochii lui Dumnezeu
Când sunt probleme, apar și oportunități. Orice problemă din viața noastră trebuie s-o vedem ca pe o nouă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o oferă. În felul acesta credincioșii au văzut mereu încercările și necazurile. Orice problemă, orice încercare, orice necaz, este doar o altă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o dă, să-L cunoaștem pe El mai bine, să-L prezentăm pe Isus altora. Depresia, întristarea, orice fel de încercare, este o oportunitate de a trăi pentru Isus și de a-L arăta pe Isus altora. Persecuțiile, în momentul în care niște colegi de muncă te jignesc pentru că ești credincios, sunt niște oportunități pe care Dumnezeu ți le dă, ocazii de a trăi pentru El. Isus are autoritate, are cheile să deschidă orice inimă, are cheile să deschidă orice regiune. Neamurile nu au avut credință în ei înșiși - au avut nevoie de Isus, care să vină să deschidă o ușă și care să le dea credință. Isus este Cel care deschide. Omul nu poate să deschidă, omul nu poate să se mântuiască pe el însuși. Omul nu poate să creadă. Are nevoie de Isus să vină să deschidă ușa și să-i dea credință. Isus are puterea pentru transformarea fiecare credincios parte a poporului Său. El are autoritatea nu doar să mântuiască, nu doar să penetreze inima unui om și să-i dea credință, ci are putere să transforme pe cineva după chipul Lui. El oferă mântuire și El transformă pe un om după chipul Lui. El are puterea aceasta, El are autoritatea de a face lucrul acesta. Este un cuvânt plin de încurajare pentru biserica de astăzi: „La muncă! La evanghelizare! Cristos are toată autoritatea, în cer și pe pământ. El este Acela care ne trimite. Nu uita, turmă mică, Păstorul are în vedere și transformarea ta după chipul Lui. Vei străluci precum fața Lui cea sfântă.”
Frământările misionarului Pavel
Misionarul John Paton spunea despre faptul că în Scoția sunt biblii, toată lumea știa despre Dumnezeu, însă el spune că „Tot timpul dorința inimii mele era să merg într-o zonă în care nimeni nu știe despre Dumnezeu.” Acesta este motivul pentru care a plecat dintr-o lucrare care avea foarte mult rod, în Scoția, și s-a dus într-un trib în care aproape a fost omorât de foarte multe ori. Au ajuns pe insulă și soția lui nu apucase să despacheteze cutiile și a și murit, împreună cu copilul. El a mai stat încă trei ani de zile după aceea, înainte să plece. În acești trei ani de zile, a stat față în față cu moartea de foarte multe ori. Într-una dintre ocazii, s-a dus la șeful tribului, care l-a invitat în coliba lui, însă imediat cum a intrat acesta a scos cuțitul și i l-a pus la gât. Atitudinea lui Paton a fost mereu aceasta: „I-am asigurat că nu mi-era teamă să mor, pentru că, atunci când se va întâmpla, Mântuitorul mă va lua cu El în ceruri și că voi fi mult mai bucuros decât am fost pe pământ. Mi-am ridicat mâinile și ochii către ceruri și m-am rugat cu voce tare către Isus: „Fie mă protejezi, fie mă iei acasă în glorie, așa cum știi Tu mai bine!” Ed Welch spunea că evanghelicilor din zilele noastre le este frică să moară. Care este motivul pentru acest lucru? Probabil că ți-e frică să mori când trăiești în prea mult comfort.
O zi plină de sarcini
„Dumnezeu, în suveranitatea Lui, alege să Îl aducă la viață pe Isus în prima zi a săptămânii. Dumnezeu este la lucru pentru ultima oară, după care Se odihnește în Hristos. În momentul în care Isus este adus la viață, planul de răscumpărare al lui Dumnezeu este, într-un anumit fel, împlinit. Împreună cu El, și noi ne odihnim atunci când credem în jertfa lui Isus. [...] Vă provoc astăzi și e o provocare pe care mi-o transmit și mie din nou și îmi aduc aminte de aspectul acesta, că un ultim lucru pe care Isus l-a spus înainte să plece de pe pământul acesta a fost ca să merg să propovăduiesc Evanghelia, să fac ucenici și să-i învăț toate lucrurile pe care Tatăl mi le descoperă mie. Nu e doar pentru cei unsprezece. Nu, este un cuvânt pentru noi toți: să mergem și să facem lucrul acesta.”
Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.
Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.