Frământările misionarului Pavel

Nicu SotirEd Welch spunea că evanghelicilor din zilele noastre le este frică să moară. Care este motivul pentru acest lucru? Probabil că ți-e frică să mori când trăiești în prea mult comfort.
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
O biserică mică în ochii lumii, dar mare în ochii lui Dumnezeu
Când sunt probleme, apar și oportunități. Orice problemă din viața noastră trebuie s-o vedem ca pe o nouă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o oferă. În felul acesta credincioșii au văzut mereu încercările și necazurile. Orice problemă, orice încercare, orice necaz, este doar o altă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o dă, să-L cunoaștem pe El mai bine, să-L prezentăm pe Isus altora. Depresia, întristarea, orice fel de încercare, este o oportunitate de a trăi pentru Isus și de a-L arăta pe Isus altora. Persecuțiile, în momentul în care niște colegi de muncă te jignesc pentru că ești credincios, sunt niște oportunități pe care Dumnezeu ți le dă, ocazii de a trăi pentru El. Isus are autoritate, are cheile să deschidă orice inimă, are cheile să deschidă orice regiune. Neamurile nu au avut credință în ei înșiși - au avut nevoie de Isus, care să vină să deschidă o ușă și care să le dea credință. Isus este Cel care deschide. Omul nu poate să deschidă, omul nu poate să se mântuiască pe el însuși. Omul nu poate să creadă. Are nevoie de Isus să vină să deschidă ușa și să-i dea credință. Isus are puterea pentru transformarea fiecare credincios parte a poporului Său. El are autoritatea nu doar să mântuiască, nu doar să penetreze inima unui om și să-i dea credință, ci are putere să transforme pe cineva după chipul Lui. El oferă mântuire și El transformă pe un om după chipul Lui. El are puterea aceasta, El are autoritatea de a face lucrul acesta. Este un cuvânt plin de încurajare pentru biserica de astăzi: „La muncă! La evanghelizare! Cristos are toată autoritatea, în cer și pe pământ. El este Acela care ne trimite. Nu uita, turmă mică, Păstorul are în vedere și transformarea ta după chipul Lui. Vei străluci precum fața Lui cea sfântă.”

Pavel și prietenii lui din Roma
După citirea acestui capitol final nu poți să nu te întrebi cum se poate ca Pavel să cunoască așa de bine o comunitate pe care nu a vizitat-o niciodată. [...] Pavel era un îndrăgostit irecuperabil al gloriei lui Dumnezeu, dar și un iubitor de oameni. Iubea oamenii cu pasiune! Oare cum ai putea deveni un așa misionar vizionar și cum ai putea cunoaște toate numele oamenilor dintr-o comunitate pe care nu ai întâlnit-o niciodată fără a avea aceste caracteristici? Dragilor, trebuie să creștem înăuntrul nostru pentru gloria lui Dumnezeu, pentru misiune, pentru frații și surorile noastre din lumea întreagă. Vedeți, acesta este unul dintre motivele pentru care sunt așa de amărât și întristat să văd reacția unor biserici cu privire la misiunea mondială. Și Domnul să ne facă nouă parte de har să avem o atitudine corectă față de misiunea mondială. Avem atât de mulți frați și surori peste tot în lumea asta! Și cât îi iubesc! Unii dintre ei suferă crunt, poate chiar în dimineața aceasta. Alții dintre ei poate chiar au scăpat din niște încercări groaznice. Unii dintre ei vin în staul! E o bucurie incredibilă să te gândești: atât de mulți oameni în lumea aceasta care îl cunosc pe Isus! Cum să nu rezonezi cu inima lui Dumnezeu care bate pentru neamuri?

Cristos, argumentul solidarității noastre
Când ai o problemă cu fratele mai slab, de fapt ai o problemă cu Stăpânul lui, cu Dumnezeu. În momentul în care un frate sau o soră nu prea are stilul tău, poate face unele lucruri pe care tu nu le-ai face, dar Biblia nu se pronunță cu privire la asta, însă tu ai o problemă cu acest lucru, de fapt ai o problemă în cele din urmă cu Stăpânul. Atunci când vorbim despre relația între cei credincioși, vorbim despre relația cu Cel căruia ei îi aparțin - și Acesta este Dumnezeu.

Ucenicia centrată în Evanghelie
„Lucrarea de facere de ucenici este prezentată de Noul Testament în limbajul a două călătorii: călătoria interioară, a creșterii spirituale spre maturizare deplină în Hristos și călătoria exterioară a evanghelizării și misiunii. Ideea de două călătorii, ale evanghelizării și ucenicizării, este predată peste tot în Noul Testament. Aceste două călătorii sunt întrepătrunse. Nicio biserică sănătoasă nu poate să prefere pe una sau să aleagă pe cealaltă, deși, dramatic, multe biserici bune au tendința să fie lipsite de echilibru, fie într-o parte, fie în cealaltă. Bisericile care mor nu fac nici pe una, nici pe cealaltă. Bisericile perfecte le fac pe […]

Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.

Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.






