Plini de speranță

Nicu SotirZiua de astăzi lucrează ca o sclavă pentru ziua de mâine pentru copiii lui Dumnezeu. Prezentul lucrează cu gândul la viitor!
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
O biserică mică în ochii lumii, dar mare în ochii lui Dumnezeu
Când sunt probleme, apar și oportunități. Orice problemă din viața noastră trebuie s-o vedem ca pe o nouă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o oferă. În felul acesta credincioșii au văzut mereu încercările și necazurile. Orice problemă, orice încercare, orice necaz, este doar o altă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o dă, să-L cunoaștem pe El mai bine, să-L prezentăm pe Isus altora. Depresia, întristarea, orice fel de încercare, este o oportunitate de a trăi pentru Isus și de a-L arăta pe Isus altora. Persecuțiile, în momentul în care niște colegi de muncă te jignesc pentru că ești credincios, sunt niște oportunități pe care Dumnezeu ți le dă, ocazii de a trăi pentru El. Isus are autoritate, are cheile să deschidă orice inimă, are cheile să deschidă orice regiune. Neamurile nu au avut credință în ei înșiși - au avut nevoie de Isus, care să vină să deschidă o ușă și care să le dea credință. Isus este Cel care deschide. Omul nu poate să deschidă, omul nu poate să se mântuiască pe el însuși. Omul nu poate să creadă. Are nevoie de Isus să vină să deschidă ușa și să-i dea credință. Isus are puterea pentru transformarea fiecare credincios parte a poporului Său. El are autoritatea nu doar să mântuiască, nu doar să penetreze inima unui om și să-i dea credință, ci are putere să transforme pe cineva după chipul Lui. El oferă mântuire și El transformă pe un om după chipul Lui. El are puterea aceasta, El are autoritatea de a face lucrul acesta. Este un cuvânt plin de încurajare pentru biserica de astăzi: „La muncă! La evanghelizare! Cristos are toată autoritatea, în cer și pe pământ. El este Acela care ne trimite. Nu uita, turmă mică, Păstorul are în vedere și transformarea ta după chipul Lui. Vei străluci precum fața Lui cea sfântă.”

Speranța glorificării moștenitorilor
Fraților, nimeni nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu. „Cum, dar nu mă pot eu despărți de dragostea lui Hristos? Acolo zice că nimeni și nimic, dar nu zice că tu nu te poți despărți...” Serios? Absolut nimeni! De ce? Pentru că nu există nicio condamnare pentru cel pe care Duhul lui Dumnezeu îl transformă și în care este evidentă lucrarea Duhului, în care este Fiul lui Dumnezeu și care, mai presus de orice, este moștenitorul lui Dumnezeu, împreună cu Isus, al tuturor lucrurilor. Asta este perspectiva Scripturii cu privire la viața ta și viața mea. Asta înseamnă că săptămâna asta și săptămâna viitoare și luna viitoare și anul viitor ai îndeajuns resurse ca să trăiești împlinit și bucuros în Isus pentru totdeauna. Și când ești dezamăgit de fratele și de sora, și de chestia aia, și de chestia cealaltă, și că nu se predică așa cum vreau eu, și că e prea lung și că mă enervează colegii și că nu-mi găsesc slujba pe care o vreau... Orice lucru care ți-ar trece prin minte, gândește-te la mesajul acesta: că dragostea lui Dumnezeu este suficientă ca să te facă entuziasmat și bucuros și împlinit.

Doi oameni, două destine
Pavel clarifică lucrurile și arată clar că era păcat în lume înainte de venirea Legii. Nu era ca și cum doar Legea a adus păcatul. Nu! Era păcat în lume. Că nu era ținut în socoteală sau contabilizat, asta e cu totul altceva. Dacă nu se poate vorbi despre abatere independent de Lege, ar părea atunci pentru unii că aceștia nu mureau datorită păcatului lor personal, din moment ce nu exista lege. Însă Pavel argumentează că domnia morții peste toți oamenii, peste toate generațiile, demonstrează că păcatul a existat inclusiv în acea perioadă. Chiar dacă păcatul lor era diferit de păcatul lui Adam, care în mod clar încălca o poruncă, totuși și ei erau păcătoși, pentru că erau morți. Legea este bună și sfântă; problema este domnia morții, care stăpânește peste noi - moartea și păcatul. Gravitatea păcatului este mărită atunci când legea descoperită a lui Dumnezeu este disprețuită. Legea a fost dată Israelului ca să se înmulțească greșeala, păcatul să devină mai grav. Dar de ce voia Dumnezeu să arate mai tare gravitatea păcatului, dacă păcatul oricum era păcat și oricum era grav, pentru că era împotriva lui Dumnezeu? De ce voia să se vadă mai profund această gravitate? Pentru ca acolo unde s-a înmulțit păcatul, în sensul în care s-a văzut gravitatea păcatului mai profund, harul să strălucească mai bine. Pentru ca, așa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel să domnească și harul lui Dumnezeu, ducând la viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru. Modul în care Dumnezeu a lucrat se vede atât de frumos și atât de frumos strălucește crucea lui Cristos și harul pe care El ni l-a dat.

Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.

Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.






