Viața în Împărăția lui Isus

Nicu SotirCredincioșii au murit față de păcat prin faptul că au murit împreună cu Cristos în moartea Lui istorică, pe cruce.
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
Vocea escatologiei (vremurilor din urmă) ne învață cum să trăim
Vremurile ne prezintă un Dumnezeu suveran care a planificat totul după bunul Lui plac și care mai apoi a împlinit totul. Noi ca oameni trebuie să vedem suveranitatea și providența lui Dumnezeu și să acționăm ca atare. Uneori pare că, dacă mai planificăm puțin, în istețimea noastră, poate ne-am descurca și fără Dumnezeu la finalul lumii acesteia. Absolut tot ceea ce noi facem este un har pe care Dumnezeu ni-l face nouă. Noi suntem responsabili să le facem, dar Dumnezeu este cel care ne oferă harul să le facem. Dar faptul că Dumnezeu ne oferă harul să le facem nu înseamnă că nu mai suntem responsabili și că nu trebuie să le mai facem. Ceea ce Dumnezeu face, face că așa vrea El, iar noi suntem dependenți de voința Lui.

Lumea relațiilor celor credincios
„Toată teologia este practică. Și orice aspect practic, dacă are o natură cu adevărat creștină, este teologic. Evanghelia lui Pavel este profund teologică, dar și eminent de practică. Vestea bună a lui Isus Cristos are menirea de a transforma viața unei persoane. Până când creștinii la nivel personal nu posedă și nu trăiesc teologia, evanghelia nu și-a împlinit misiunea.” (Douglas Moo) Ascultarea noastră este posibilă și ascultarea noastră se va întâmpla pentru că e produsul a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. El a produs această ascultare. Faptele noastre bune sunt o împlinire a ceea ce Isus a făcut […]

Noua viață a credinciosului în Duhul Sfânt
Sfințenia vieții nu se obține simplu prin eforturi morale, nici măcar prin străduința de a ține legea lui Dumnezeu. Nu are nimic de-a face cu „lasă totul în urmă și lasă-L pe Dumnezeu”. Sfințenia practică implică darea la moarte a lucrurilor din viața noastră pe care Dumnezeu le-a sortit la moarte pe cruce (mortificare) și trăirea vieții noi oferită nouă prin prezența/locuirea lui Cristos. Efortul uman este cerut, dar nu separat de lucrarea Duhului Sfânt, care își supune carnea și care ne ajută să dăm la moarte faptele acesteia prin puterea Lui, în timp ce la nivelul minții noastre devenim din ce în ce mai preocupați de lucrurile Duhului. Imperativul pentru o trăire sfântă din Romani 8:12-13 se bazează pe faptul că Duhul sfințeniei ne are în proprietate (ne posedă), cerând un „Da” continuu din partea noastră la activitatea trecută, prezentă și viitoare de eliberare a lui Dumnezeu. Duhul ne împuternicește să umblăm în căile lui Dumnezeu și să luptăm împotriva păcatului. Argumentul lui Pavel din Romani 6:1-8:13 îi plasează pe creștini ca beneficiari direcți ai morții și învierii lui Cristos, chemați să trăiască în această eră ca unii care aparțin următoarei ere. Trăind prin puterea Duhului Său, trebuie însă să ducem o luptă cu carnea, până când scopul lui Dumnezeu se va consuma în noi, în învierea noastră în glorie.

Eliberați de neputința legii
Orice fel de lege, dacă te plasezi sub ea, fără a înțelege că ești dependent de Duhul lui Dumnezeu, eșuezi. La urma urmei, pe Pavel nici nu-l interesează despre ce lege vorbește. Orice lege a lui Dumnezeu despre care vorbește: acea poruncă pe care i-o dă lui Adam, o lege pe care Dumnezeu a scris-o în conștiința omului, legea mozaică... Fie că vorbești despre o nouă lege, a noului legământ (pe care o numim legea lui Hristos)... Orice fel de lege, dacă te plasezi sub ea, fără a înțelege că ești dependent de Duhul lui Dumnezeu, eșuezi.

Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.

Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.






