Sfințirea garantată într-o lume a sinelui

Nicu SotirDoar Duhul lui Dumnezeu este Cel care poate să-ți dea putere și capacitate de a trăi viața spirituală așa cum vrea Dumnezeu.
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
Desfătarea deplină într-o lume a plăcerilor
Când Isus vorbește despre negare de sine, nu vorbește despre ea ca despre un capăt de drum, ci ca un început de drum cu El. Despre o nouă identitate cu dorințe noi. Suferința te învață cu adevărat să ce înseamnă plăcerea și bucuria și desfătarea, în viață și în Dumnezeu. Și Isus, ca Unul care a suferit - și a suferit așa cum nu am suferit niciunul dintre noi - a înțeles foarte bine aspectul acesta al desfătării în Domnul și al plăcerii în lucrurile care sunt cu adevărat valoroase, importante și după voia lui Dumnezeu. Pentru că Isus știe lucrul acesta, El poate să te învețe și pe tine. El este Maiestrul. El poate să te învețe cum să te negi pe tine însuți, cum să te lepezi de tine însuți, dar în timp ce faci lucrul ăsta să te bucuri de noua identitate pe care o ai, de noile dorințe pe care El le pune viața ta. Noi nu înțelegem cum să ne bucurăm de viață pentru că nu știm cine este Isus și pentru că nu Îl cunoaștem pe Dumnezeu. În momentul în care Îl cunoști pe Dumnezeu și devii o făptură nouă, ți se schimbă credința și dorințele inimii. Atunci vei ști cum să te bucuri de viață. Omul nu poate să înțeleagă viața și nu are cum să se bucure de viață fără a fi convertit și fără a avea o relație cu Isus.

Realitatea viitoare în lumina efemerului
Dacă viața ta nu-i aduce slavă lui Dumnezeu, dacă nu-i este plăcută lui Dumnezeu, dacă nu este o mireasmă a lui Cristos în mijlocul acestui popor, atunci înseamnă că nu ești îndreptățit prin credință. Și atunci ar trebui să-ți fie frică de acest verset care spune: „Căci noi toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu.” Ar trebui să-ți fie frică de acest verset, că nu e așa ușor să stai înaintea lui Dumnezeu. Și dacă te gândești că e ușor, înseamnă că nu ți-e frică de Dumnezeu - și ajungem la discuția aceasta a respectului. Mărturisirea de credință plus fapte rele nu înseamnă mântuire. Ce înseamnă să crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți pe Cristos? Înseamnă că tu crezi că vei fi înviat, înseamnă că tu crezi că trebuie să-ți trăiești viața plăcut lui Dumnezeu. Trebuie să fie o dovadă a credinței în faptele tale, în modul în care trăiești, în modul în care Îi ești plăcut lui Dumnezeu. Să crezi cu adevărat în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe Cristos din morți înseamnă să înțelegi viața în lumina revelației divine și s-o trăiești ca atare. Lumea evanghelică trebuie să audă mesajul acesta din ce în ce mai mult astăzi, pentru că ajungi în contexte și auzi situații în care oamenii se bat cu pumnul în piept că sunt evanghelici, dar trăiesc la fel ca ceilalți. Nu sunt o mireasmă a lui Cristos și nu sunt ambasadori ai lui Cristos. În ce fel ne trăim noi viața plăcut înaintea lui Dumnezeu? În ce fel înțelegem noi fragilitatea, această vremelnicie a trupului? Și în ce fel înțelegem ceea ce ne va aștepta, ce vom primi în viitor? Lucrurile acestea ar trebui să ne schimbe astăzi și ar trebui să trăim în lumina lor astăzi.

Noua viață a credinciosului în Duhul Sfânt
Sfințenia vieții nu se obține simplu prin eforturi morale, nici măcar prin străduința de a ține legea lui Dumnezeu. Nu are nimic de-a face cu „lasă totul în urmă și lasă-L pe Dumnezeu”. Sfințenia practică implică darea la moarte a lucrurilor din viața noastră pe care Dumnezeu le-a sortit la moarte pe cruce (mortificare) și trăirea vieții noi oferită nouă prin prezența/locuirea lui Cristos. Efortul uman este cerut, dar nu separat de lucrarea Duhului Sfânt, care își supune carnea și care ne ajută să dăm la moarte faptele acesteia prin puterea Lui, în timp ce la nivelul minții noastre devenim din ce în ce mai preocupați de lucrurile Duhului. Imperativul pentru o trăire sfântă din Romani 8:12-13 se bazează pe faptul că Duhul sfințeniei ne are în proprietate (ne posedă), cerând un „Da” continuu din partea noastră la activitatea trecută, prezentă și viitoare de eliberare a lui Dumnezeu. Duhul ne împuternicește să umblăm în căile lui Dumnezeu și să luptăm împotriva păcatului. Argumentul lui Pavel din Romani 6:1-8:13 îi plasează pe creștini ca beneficiari direcți ai morții și învierii lui Cristos, chemați să trăiască în această eră ca unii care aparțin următoarei ere. Trăind prin puterea Duhului Său, trebuie însă să ducem o luptă cu carnea, până când scopul lui Dumnezeu se va consuma în noi, în învierea noastră în glorie.

Învățând să iubim folosindu-ne darurile
Dragostea este acțiunea voinței spre beneficiul obiectului, fără așteptări de răsplătire. De aceea, elementul care este necesar pentru armonie nu este darul spiritual, ci dragostea - zice Pavel. Vreți armonie? Vreți această diversitate și unitate să funcționeze în armonie? Este nevoie de dragoste, zice Pavel. Dacă pui în balanță darurile spirituale și dragostea, darurile spirituale nu contează. Dragostea este cea care contează. Darurile și slujirea sunt importante, însă ele nu sunt așa de importante precum dragostea, zice Pavel.

Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.

Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.






