Înapoi la dragostea dintâi
Nicu SotirÎntr-o bună zi, vei sta la judecată înaintea Domnului și vei fi responsabil pentru cum ai trăit în comunitățile în care Domnul te-a pus.
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
Biserica, Adevărul și tolerarea păcatului
Una dintre problemele majore ale bisericii secolului 21 este înțelegerea greșită și inexistența disciplinării în biserică. Oameni care trăiesc în păcat, oameni care își permit lumea, oameni care nu se pocăiesc și nu arată în niciun fel pocăință și îndreptare în viața lor - și biserica stă pasivă și privește toate lucrurile acestea; nu intervine. Biserica trebuie să fie serioasă cu lucrurile acestea. Biserica nu poate să se joace cu lumea, nu poate să se joace cu păcatul.
Noblețea suferinței
Credincioșii din orice vreme au suferit și suferința nu e un lucru nou. Credinciosul nu este scutit de suferință. De fapt, mesajul Noului Testament este că dacă ești scutit de suferință, dacă nu există suferință în viața ta, s-ar putea să fii un „copil al mâniei” - să nu fii copilul lui Dumnezeu. Petru spune că în viața celui credincios trebuie să fie suferință. „Suferința este semnul distinctiv al creștinului autentic. Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui. Luther a socotit suferința ca fiind una din caracteristicile adevăratei biserici. Ucenicia înseamnă loialitate față de Cristos, care a suferit, și de aceea nu ar trebui să surprindă pe nimeni că toți creștinii sunt chemați să sufere.” (Dietrich Bonhoeffer) Așa cum aurul e purificat de foc, tot așa focul persecuției purifică credința creștină și caracterul credinciosului. Fraților, vreți să nu vă lipsească nimic? Fraților, vreți să fiți desăvârșiți și întregi? Fraților, vreți ca răbdarea voastră să ducă la desăvârșire lucrarea pe care Dumnezeu v-a încredințat-o? Atunci priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări.
Isus, Revelatorul
Isus este prezent și El este Domn peste biserica Lui. El este Capul. Când realizezi că Isus prezent aici, în biserica Lui... O, Doamne, fă har bisericii de astăzi să înțeleagă lucrul acesta: că nu ne trăim noi viața ca niște suverani pe pământul acesta și abuzăm de o putere divină pe care ne-a dat-o Dumnezeu, ci că Isus este Capul și El a promis că locuința morților, Hadesul, nu va învinge peste biserică. Cristos are tot dreptul să gândească și să spună ceea ce spune. E biserica Lui. El e Capul. El a înființat-o și El a așezat-o pe Stâncă, cu promisiunea că nimeni nu se va atinge de biserica Lui. Ce gând încurajator când te uiți la modul în care cred unii că-și bat joc de biserica lui Cristos astăzi! De biserica lui Cristos nu se atinge absolut nimeni! Observ cu durere biserica din România cum se îndreaptă către alte lucruri în loc să îmbrățișeze mărturia credincioasă a lui Dumnezeu și suveranitatea Lui, să se bucure de ele și să spună: „Ne este îndeajuns. Nu avem nevoie de nimic altceva ca să ne facă relevanți, să atragem atenția lumii acesteia. Nu avem nevoie de psihologie, filosofie, nu avem nevoie de nimic altceva. Avem nevoie doar de Cuvânt, că Isus este un martor credincios și Scriptura este suficientă. Nu avem nevoie de nimic altceva.”
Vocea escatologiei (vremurilor din urmă) ne învață cum să trăim
Vremurile ne prezintă un Dumnezeu suveran care a planificat totul după bunul Lui plac și care mai apoi a împlinit totul. Noi ca oameni trebuie să vedem suveranitatea și providența lui Dumnezeu și să acționăm ca atare. Uneori pare că, dacă mai planificăm puțin, în istețimea noastră, poate ne-am descurca și fără Dumnezeu la finalul lumii acesteia. Absolut tot ceea ce noi facem este un har pe care Dumnezeu ni-l face nouă. Noi suntem responsabili să le facem, dar Dumnezeu este cel care ne oferă harul să le facem. Dar faptul că Dumnezeu ne oferă harul să le facem nu înseamnă că nu mai suntem responsabili și că nu trebuie să le mai facem. Ceea ce Dumnezeu face, face că așa vrea El, iar noi suntem dependenți de voința Lui.
Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.
Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.