Perseverența credinței

Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
Sfințirea garantată într-o lume a sinelui
Doar Duhul lui Dumnezeu este Cel care poate să-ți dea putere și capacitate de a trăi viața spirituală așa cum vrea Dumnezeu. Dacă ai Duhul lui Dumnezeu, ai tot ce îți trebuie. De ce? Pentru că Duhul lui Dumnezeu este în acest angajament, în această dedicare față de Cuvântul lui Dumnezeu. Este un angajament pe care l-a făcut în Trinitate de a lua acest Cuvânt de pe înseși buzele lui Dumnezeu și de a-L folosi în viața oamenilor - în viața necredincioșilor să-i aducă la viață, iar în viața credincioșilor să-i ducă la sfințire, să-i facă după chipul lui Isus. Duhul lui Dumnezeu este dedicat acestui Cuvânt.

Realitatea viitoare în lumina efemerului
Dacă viața ta nu-i aduce slavă lui Dumnezeu, dacă nu-i este plăcută lui Dumnezeu, dacă nu este o mireasmă a lui Cristos în mijlocul acestui popor, atunci înseamnă că nu ești îndreptățit prin credință. Și atunci ar trebui să-ți fie frică de acest verset care spune: „Căci noi toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu.” Ar trebui să-ți fie frică de acest verset, că nu e așa ușor să stai înaintea lui Dumnezeu. Și dacă te gândești că e ușor, înseamnă că nu ți-e frică de Dumnezeu - și ajungem la discuția aceasta a respectului. Mărturisirea de credință plus fapte rele nu înseamnă mântuire. Ce înseamnă să crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți pe Cristos? Înseamnă că tu crezi că vei fi înviat, înseamnă că tu crezi că trebuie să-ți trăiești viața plăcut lui Dumnezeu. Trebuie să fie o dovadă a credinței în faptele tale, în modul în care trăiești, în modul în care Îi ești plăcut lui Dumnezeu. Să crezi cu adevărat în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe Cristos din morți înseamnă să înțelegi viața în lumina revelației divine și s-o trăiești ca atare. Lumea evanghelică trebuie să audă mesajul acesta din ce în ce mai mult astăzi, pentru că ajungi în contexte și auzi situații în care oamenii se bat cu pumnul în piept că sunt evanghelici, dar trăiesc la fel ca ceilalți. Nu sunt o mireasmă a lui Cristos și nu sunt ambasadori ai lui Cristos. În ce fel ne trăim noi viața plăcut înaintea lui Dumnezeu? În ce fel înțelegem noi fragilitatea, această vremelnicie a trupului? Și în ce fel înțelegem ceea ce ne va aștepta, ce vom primi în viitor? Lucrurile acestea ar trebui să ne schimbe astăzi și ar trebui să trăim în lumina lor astăzi.

Ucenicii celor care transmit adevărul
În ciuda tuturor conferințelor, workshop-urilor și în ciuda tuturor acestor întâlniri globale și naționale despre leadership și formare de lideri, vedem din ce în ce mai puțini lideri biblici. E un paradox. Aceste mișcări formează lideri după lideri, aproape pe bandă rulantă - și totuși mergi în biserici locale și cu greu găsești un lider. Și te întrebi: dacă atât de multă pregătire, atât de multă investiție și atât de multe conferințe, de ce totuși, în ciuda acestor lucruri, sunt atât de puțini lideri care cu adevărat să fie lideri? Cum se face că din ce în ce mai mulți oameni au contact cu acest fenomen (leadership, cum este numit) și cu toate acestea este atât de dificil să găsești un mentor, un lider biblic care să te ajute să trăiești Cuvântul lui Dumnezeu pentru că el îl trăiește în viața lui?

Motivat de prezența lui Dumnezeu
Isus a știut să trăiască în prezența lui Dumnezeu. A știut foarte bine. Când ne gândim la textul acesta din Evrei, haideți să ne gândim la Isus, că a știut să facă toate lucrurile astea. Și dacă El a știut să facă toate lucrurile astea și dacă El a zis că este cu noi și e prezent în viața noastră, prin harul Lui și noi putem să le facem. Putem să iubim pe frații și surorile noastre, putem să fim disponibili pentru cei care ne sunt străini și trec prin diferite situații, putem să fim solidari cu cei care trec prin suferință, putem să fim integri din punct de vedere sexual și nu în ultimul rând putem să fim mulțumitori, profund mulțumitori pentru starea materială pe care Dumnezeu ne-a dat-o în suveranitatea Lui. Nu vă plângeți, pentru că Dumnezeu este prezent. Dumnezeu este cu noi.

Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.

Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.






