Viața condusă de Duhul Sfânt
Moartea, calea neobișnuită către viață
Trupul acesta și viața aceasta sunt fragile. Foarte fragile. Și ascultați, asta zice Pavel. Am fi zis: „El avea un vas cu pereți mai tari. Poate vasul acela era de argint!” Nu, ci era un vas de lut. Pentru că noi toți suntem făcuți din lut. În Romani 9-10 se vorbește despre asta și Geneza spune că noi toți am fost făcuți din țărâna pământului, din lut. Și, dragilor, asta suntem noi: lut. Așa că atunci când pui preț pe lumea asta, gândește-te cât de ironic e și ce nebunie este să pui valoare într-un pământ și să pui valoare într-un lut, când de fapt pe ce ar trebui să pui valoare și în ce ar trebui să te investești este această Comoară, este Evanghelia.
Imitându-L pe Cristos în smerenie
Pentru că Isus este singura Persoană care cu adevărat S-a smerit, este Singurul care a făcut lucrurile acestea, El este Singurul Căruia ar trebui să ne închinăm.
Sfințirea garantată într-o lume a sinelui
Doar Duhul lui Dumnezeu este Cel care poate să-ți dea putere și capacitate de a trăi viața spirituală așa cum vrea Dumnezeu. Dacă ai Duhul lui Dumnezeu, ai tot ce îți trebuie. De ce? Pentru că Duhul lui Dumnezeu este în acest angajament, în această dedicare față de Cuvântul lui Dumnezeu. Este un angajament pe care l-a făcut în Trinitate de a lua acest Cuvânt de pe înseși buzele lui Dumnezeu și de a-L folosi în viața oamenilor - în viața necredincioșilor să-i aducă la viață, iar în viața credincioșilor să-i ducă la sfințire, să-i facă după chipul lui Isus. Duhul lui Dumnezeu este dedicat acestui Cuvânt.
Chemați la părtășia cu Dumnezeu
Noi prin cădere am murit față de Dumnezeu, am fost separați de viața lui Dumnezeu, de părtășia cu El. Am fost tăiați din adevărata viță, am devenit străini față de Dumnezeu. Am pornit pe drumul independenței față de Dumnezeu, pe drumul păcatului și al morții. Deși oamenii trăiau fizic, au devenit morți (despărțiți de Dumnezeu) din punct de vedere spiritual. Am devenit obiecte ale mâniei lui Dumnezeu și copii ai celui rău. Mărturia lui Ioan, a apostolilor, nu este o invenție a lor. Ei depun mărturie despre ceea ce au văzut, auzit, pipăit. Mărturisirea lor este despre ceea ce Tatăl a binevoit să le descopere - pe Fiul Său. Mărturia lor ne conferă nouă siguranță. Lucrurile despre care ei depun mărturie nu au fost o super experiență spirituală individuală a unei singure persoane. Au fost lucruri care s-au întâmplat în mijlocul lor. Acest Cuvânt al Vieții, Domnul Isus, a venit să locuiască în mijlocul lor. În Dumnezeu vedem însumarea tuturor excelențelor. El este Binele suprem. El este perfect, El este pur. În El nu există amestec de lumină și întuneric, de bine sau rău. Dovada faptului că ai fost plasat în viața cea nouă, în viața lui Dumnezeu, este că păcatul nu te mai stăpânește și nu mai trăiești în el ca stil de viață. Ceea ce caracterizează viața ta acum este lumina. În ce fel îți vezi păcatul din viața ta? Nu te întreb dacă ești păcătos în general, că pe oricine ai întreba îți va răspunde că da, este păcătos. Ci te întreb, asupra căror păcate specifice ți-a atras Duhul Sfânt atenția?
Recunoștința, protectoarea sufletului nostru
Recunoștința ne păzește de o viață neroditoare și de erezie. Pavel pleacă de la premisa că dacă viața ta nu e zidită în Hristos, dacă viața ta nu crește în Hristos, și ceea ce le leagă pe cele două este această continuă atitudine de recunoștință sau mulțumire... Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, atunci sunt cele mai mari șanse să sfârșești într-o viață neroditoare și chiar în erezie. În Noul Testament, recunoștința este pusă ca o marcă, ca un semn, ca o pecete a pocăinței, a omului care e credincios. Cel care nu e credincios nu e recunoscător, nu e mulțumitor. Când suntem noi nemulțumiți (și nu puține sunt dățile), când suntem nerecunoscători, știți ce arată? Necredință în viața noastră. Și nu neaparat că nu suntem copiii lui Dumnezeu - deși, dacă se continuă în această atitudine de nemulțumire, poți să vestești evanghelia cu ușurință cuiva care este așa.
Speranța glorificării moștenitorilor
Fraților, nimeni nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu. „Cum, dar nu mă pot eu despărți de dragostea lui Hristos? Acolo zice că nimeni și nimic, dar nu zice că tu nu te poți despărți...” Serios? Absolut nimeni! De ce? Pentru că nu există nicio condamnare pentru cel pe care Duhul lui Dumnezeu îl transformă și în care este evidentă lucrarea Duhului, în care este Fiul lui Dumnezeu și care, mai presus de orice, este moștenitorul lui Dumnezeu, împreună cu Isus, al tuturor lucrurilor. Asta este perspectiva Scripturii cu privire la viața ta și viața mea. Asta înseamnă că săptămâna asta și săptămâna viitoare și luna viitoare și anul viitor ai îndeajuns resurse ca să trăiești împlinit și bucuros în Isus pentru totdeauna. Și când ești dezamăgit de fratele și de sora, și de chestia aia, și de chestia cealaltă, și că nu se predică așa cum vreau eu, și că e prea lung și că mă enervează colegii și că nu-mi găsesc slujba pe care o vreau... Orice lucru care ți-ar trece prin minte, gândește-te la mesajul acesta: că dragostea lui Dumnezeu este suficientă ca să te facă entuziasmat și bucuros și împlinit.
Noua viață a credinciosului în Duhul Sfânt
Sfințenia vieții nu se obține simplu prin eforturi morale, nici măcar prin străduința de a ține legea lui Dumnezeu. Nu are nimic de-a face cu „lasă totul în urmă și lasă-L pe Dumnezeu”. Sfințenia practică implică darea la moarte a lucrurilor din viața noastră pe care Dumnezeu le-a sortit la moarte pe cruce (mortificare) și trăirea vieții noi oferită nouă prin prezența/locuirea lui Cristos. Efortul uman este cerut, dar nu separat de lucrarea Duhului Sfânt, care își supune carnea și care ne ajută să dăm la moarte faptele acesteia prin puterea Lui, în timp ce la nivelul minții noastre devenim din ce în ce mai preocupați de lucrurile Duhului. Imperativul pentru o trăire sfântă din Romani 8:12-13 se bazează pe faptul că Duhul sfințeniei ne are în proprietate (ne posedă), cerând un „Da” continuu din partea noastră la activitatea trecută, prezentă și viitoare de eliberare a lui Dumnezeu. Duhul ne împuternicește să umblăm în căile lui Dumnezeu și să luptăm împotriva păcatului. Argumentul lui Pavel din Romani 6:1-8:13 îi plasează pe creștini ca beneficiari direcți ai morții și învierii lui Cristos, chemați să trăiască în această eră ca unii care aparțin următoarei ere. Trăind prin puterea Duhului Său, trebuie însă să ducem o luptă cu carnea, până când scopul lui Dumnezeu se va consuma în noi, în învierea noastră în glorie.
Învățând să iubim folosindu-ne darurile
Dragostea este acțiunea voinței spre beneficiul obiectului, fără așteptări de răsplătire. De aceea, elementul care este necesar pentru armonie nu este darul spiritual, ci dragostea - zice Pavel. Vreți armonie? Vreți această diversitate și unitate să funcționeze în armonie? Este nevoie de dragoste, zice Pavel. Dacă pui în balanță darurile spirituale și dragostea, darurile spirituale nu contează. Dragostea este cea care contează. Darurile și slujirea sunt importante, însă ele nu sunt așa de importante precum dragostea, zice Pavel.
Epistola către Filipeni – Privire de ansamblu
„Se spune de foarte multe ori că această carte către Filipeni are ca temă bucuria, însă părerea mea este că bucuria izvorăște din alte valori și din alte lucruri despre care apostolul Pavel vorbește. De exemplu, bucuria nu poate să stea împreună cu legalismul, lucru despre care apostolul vorbește în capitolul 3. Bucuria nu poate să stea alături de atitudini de invidie și de spirit de competiție și de căutare doar a foloaselor tale, iar lucrul acesta este abordat în toată cartea și cred că este una din temele principale ale cărții. Se găsește lucrul aceasta în capitolul 1; apoi în capitolul 2 se vorbește de atitudinea pe care Domnul Isus a avut-o și a fost diferită de aceasta atitudine, după care vorbește spre sfârșitul capitolului 2 despre Timotei și Epafrodit, care de asemenea au dat dovadă de o altfel de atitudine. În capitolul 3 vorbește despre adevărata dreptate care vine din Hristos și pe baza înțelegerii acestui lucru vine și bucuria. Capitolul 4 se încheie cu o trecere în revistă a colaborării în lucrare dintre biserica din Filipi și apostolul Pavel, și se vede izvorând și de acolo bucurie.” (Florin Mereuță, 5 martie 2017)
Anturaje bune vs. anturaje rele
Dragilor, dacă astăzi înțelegem corect Evanghelia, trebuie să înțelegem că niciunul dintre noi nu merită să fie iubit. Asta e divin. Să iubești pe cineva nu pentru că te-a atras s-o faci, ci tocmai pentru că vrei să-i arăți o atitudine pe care ți-a arătat-o și ție Isus. Niciunul dintre noi nu a meritat și nu vom merita să fim iubiți. Asta este frumusețea Evangheliei. Suntem așa de depravați și atât de răi că nu am merita decât condamnare veșnică toți dintre noi – iadul. Și cu toate acestea ni s-a făcut parte și ochii noștri au văzut o dragoste care este de nedescris: dragostea lui Isus. În felul acesta trebuie să iubești pe cei din jurul tău. Dacă astăzi spui că înțelegi Evanghelia și dacă astăzi spui că înțelegi adevărul, atitudinea aceasta trebuie s-o ai pentru cei care sunt în jurul tău. Greșesc ei? Păcătuiesc ei? Foarte mult! La fel cum o faci și tu. Dar tu nu îi iubești pentru că te-atrage ceva din ei să-i iubești și pentru că se poartă cu tine în nu știu ce fel, ci îi iubești pentru că Hristos te-a iubit și în felul acesta arăți că înțelegi Evanghelia. Acesta este cel mai mare secret. [...] Evanghelia este să iubești necondiționat.