Resurse
O biserică mică în ochii lumii, dar mare în ochii lui Dumnezeu
Când sunt probleme, apar și oportunități. Orice problemă din viața noastră trebuie s-o vedem ca pe o nouă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o oferă. În felul acesta credincioșii au văzut mereu încercările și necazurile. Orice problemă, orice încercare, orice necaz, este doar o altă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o dă, să-L cunoaștem pe El mai bine, să-L prezentăm pe Isus altora. Depresia, întristarea, orice fel de încercare, este o oportunitate de a trăi pentru Isus și de a-L arăta pe Isus altora. Persecuțiile, în momentul în care niște colegi de muncă te jignesc pentru că ești credincios, sunt niște oportunități pe care Dumnezeu ți le dă, ocazii de a trăi pentru El. Isus are autoritate, are cheile să deschidă orice inimă, are cheile să deschidă orice regiune. Neamurile nu au avut credință în ei înșiși - au avut nevoie de Isus, care să vină să deschidă o ușă și care să le dea credință. Isus este Cel care deschide. Omul nu poate să deschidă, omul nu poate să se mântuiască pe el însuși. Omul nu poate să creadă. Are nevoie de Isus să vină să deschidă ușa și să-i dea credință. Isus are puterea pentru transformarea fiecare credincios parte a poporului Său. El are autoritatea nu doar să mântuiască, nu doar să penetreze inima unui om și să-i dea credință, ci are putere să transforme pe cineva după chipul Lui. El oferă mântuire și El transformă pe un om după chipul Lui. El are puterea aceasta, El are autoritatea de a face lucrul acesta. Este un cuvânt plin de încurajare pentru biserica de astăzi: „La muncă! La evanghelizare! Cristos are toată autoritatea, în cer și pe pământ. El este Acela care ne trimite. Nu uita, turmă mică, Păstorul are în vedere și transformarea ta după chipul Lui. Vei străluci precum fața Lui cea sfântă.”
Mort, dar cu un trecut glorios
Poți să ai numele scris în registrul celei mai renumite biserici din lume, o biserică vorbită de bine în orice colț al lumii, dar dacă nu ai numele scris în Cartea lui Dumnezeu și nu umbli la pas cu Duhul lui Dumnezeu, totul e pierdut.
Seria „Viața creștină în mediul urban” (1 Corinteni) – Introducere
Din 8 septembrie 2019, începem seria „Viața creștină în mediul urban”, o serie de predici din 1 Corinteni. Vă așteptăm să ne însoțiți! (Muzică fundal: bensound.com).
Iubirea adevărată nu tolerează chiar tot
Cum se poate ca unei biserici cu atât de multe calități să-i lipsească tocmai decența?
Relații în familie transformate prin Hristos
Chemarea soției de a se supune soțului nu este una care să o desconsidere. Sau că ea este proprietatea soțului și că nu are niciodată nimic de spus. Pe seama Cuvântului s-au făcut de-a lungul anilor foarte multe abuzuri. Cuvântul nu încurajează rolul soțului ca fiind unul dictatorial, el fiind cel care taie și spânzură. Bărbatul și femeia au fost creați ca fiind egali în valoare, însă cu roluri diferite. Faptul că Fiul se supune Tatălui nu înseamnă că îi este cumva inferior. Nu este o supunere orbească. Atunci când soțul depășește limitele ascultării de Domnul, soția dimpotrivă este chemată să nu se supună. În acest caz, autoritatea mai importantă pentru soție este Domnul și asculatarea de El. Știți care este problema noastră? Că citim partea verestului care i se adresează celuilalt. Știți ce demonstrăm atunci când facem lucrul acesta? Că vrem ca celălalt să ne slujească, celălalt să se jertfească, celălalt să-și îndeplinească responsabilitatea, și oh cât de bine știm care îi sunt aceste responsabilități!!!
Biserica, Adevărul și tolerarea păcatului
Una dintre problemele majore ale bisericii secolului 21 este înțelegerea greșită și inexistența disciplinării în biserică. Oameni care trăiesc în păcat, oameni care își permit lumea, oameni care nu se pocăiesc și nu arată în niciun fel pocăință și îndreptare în viața lor - și biserica stă pasivă și privește toate lucrurile acestea; nu intervine. Biserica trebuie să fie serioasă cu lucrurile acestea. Biserica nu poate să se joace cu lumea, nu poate să se joace cu păcatul.
Noblețea suferinței
Credincioșii din orice vreme au suferit și suferința nu e un lucru nou. Credinciosul nu este scutit de suferință. De fapt, mesajul Noului Testament este că dacă ești scutit de suferință, dacă nu există suferință în viața ta, s-ar putea să fii un „copil al mâniei” - să nu fii copilul lui Dumnezeu. Petru spune că în viața celui credincios trebuie să fie suferință. „Suferința este semnul distinctiv al creștinului autentic. Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui. Luther a socotit suferința ca fiind una din caracteristicile adevăratei biserici. Ucenicia înseamnă loialitate față de Cristos, care a suferit, și de aceea nu ar trebui să surprindă pe nimeni că toți creștinii sunt chemați să sufere.” (Dietrich Bonhoeffer) Așa cum aurul e purificat de foc, tot așa focul persecuției purifică credința creștină și caracterul credinciosului. Fraților, vreți să nu vă lipsească nimic? Fraților, vreți să fiți desăvârșiți și întregi? Fraților, vreți ca răbdarea voastră să ducă la desăvârșire lucrarea pe care Dumnezeu v-a încredințat-o? Atunci priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări.
Înapoi la dragostea dintâi
Într-o bună zi, vei sta la judecată înaintea Domnului și vei fi responsabil pentru cum ai trăit în comunitățile în care Domnul te-a pus.
Cum arată un credincios neclintit în pasiunea lui pentru Evanghelie?
Problema cea mai mare a bisericilor contemporane nu este că oamenii nu vin la biserică, nu este că oamenii sunt plictisiți la biserică, nu este că bisericile nu sunt suficient de relevante, că nu sunt lideri puternici, carismatici acolo, ci realmente că acestea nu rămân neclintite în Evanghelia lui Isus Cristos. Și asta are de-a face că oamenii intră în biserici și ies de acolo fără ca realmente să fi auzit vestea bună. Cred că este vremea să înțelegem că ceea ce face o biserică neclintită, în sensul de stabilă, neschimbătoare, vrednică de încredere, vrednică să aibă un cuvânt de spus în societate, este dacă ea este neclintită în pasiunea ei pentru Evanghelie. Dacă nu este pasionată de Evanghelia lui Cristos, atunci realmente nu are cum să fie statornică.
Isus, Revelatorul
Isus este prezent și El este Domn peste biserica Lui. El este Capul. Când realizezi că Isus prezent aici, în biserica Lui... O, Doamne, fă har bisericii de astăzi să înțeleagă lucrul acesta: că nu ne trăim noi viața ca niște suverani pe pământul acesta și abuzăm de o putere divină pe care ne-a dat-o Dumnezeu, ci că Isus este Capul și El a promis că locuința morților, Hadesul, nu va învinge peste biserică. Cristos are tot dreptul să gândească și să spună ceea ce spune. E biserica Lui. El e Capul. El a înființat-o și El a așezat-o pe Stâncă, cu promisiunea că nimeni nu se va atinge de biserica Lui. Ce gând încurajator când te uiți la modul în care cred unii că-și bat joc de biserica lui Cristos astăzi! De biserica lui Cristos nu se atinge absolut nimeni! Observ cu durere biserica din România cum se îndreaptă către alte lucruri în loc să îmbrățișeze mărturia credincioasă a lui Dumnezeu și suveranitatea Lui, să se bucure de ele și să spună: „Ne este îndeajuns. Nu avem nevoie de nimic altceva ca să ne facă relevanți, să atragem atenția lumii acesteia. Nu avem nevoie de psihologie, filosofie, nu avem nevoie de nimic altceva. Avem nevoie doar de Cuvânt, că Isus este un martor credincios și Scriptura este suficientă. Nu avem nevoie de nimic altceva.”
Realitatea viitoare în lumina efemerului
Dacă viața ta nu-i aduce slavă lui Dumnezeu, dacă nu-i este plăcută lui Dumnezeu, dacă nu este o mireasmă a lui Cristos în mijlocul acestui popor, atunci înseamnă că nu ești îndreptățit prin credință. Și atunci ar trebui să-ți fie frică de acest verset care spune: „Căci noi toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu.” Ar trebui să-ți fie frică de acest verset, că nu e așa ușor să stai înaintea lui Dumnezeu. Și dacă te gândești că e ușor, înseamnă că nu ți-e frică de Dumnezeu - și ajungem la discuția aceasta a respectului. Mărturisirea de credință plus fapte rele nu înseamnă mântuire. Ce înseamnă să crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți pe Cristos? Înseamnă că tu crezi că vei fi înviat, înseamnă că tu crezi că trebuie să-ți trăiești viața plăcut lui Dumnezeu. Trebuie să fie o dovadă a credinței în faptele tale, în modul în care trăiești, în modul în care Îi ești plăcut lui Dumnezeu. Să crezi cu adevărat în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe Cristos din morți înseamnă să înțelegi viața în lumina revelației divine și s-o trăiești ca atare. Lumea evanghelică trebuie să audă mesajul acesta din ce în ce mai mult astăzi, pentru că ajungi în contexte și auzi situații în care oamenii se bat cu pumnul în piept că sunt evanghelici, dar trăiesc la fel ca ceilalți. Nu sunt o mireasmă a lui Cristos și nu sunt ambasadori ai lui Cristos. În ce fel ne trăim noi viața plăcut înaintea lui Dumnezeu? În ce fel înțelegem noi fragilitatea, această vremelnicie a trupului? Și în ce fel înțelegem ceea ce ne va aștepta, ce vom primi în viitor? Lucrurile acestea ar trebui să ne schimbe astăzi și ar trebui să trăim în lumina lor astăzi.
Dezbrăcarea de omul cel vechi și îmbrăcarea cu omul cel nou
În Scriptură observăm cum responsabilitatea creștinului de a trăi într-un anumit mod este așezată pe ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi în Hristos și nu ne este prezentată niciodată singură. Practica vieții de credință este fundamentată pe adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. O teologie care nu te transformă la nivelul trăirii nu este o teologie biblică. Ca și credincioși, noi am murit împreună cu Cristos față de lume, față de principiile acestei lumi, față de lege și față de autoritatea păcatului și a morții și am fost înviați împreună cu Cristos la o nouă viață, la viața în Duhul, a libertății față de păcat și a sclaviei față de dreptate. Modul în care nu ne dăm mădularele noastre ca instrumente ale păcatului este prin a ne da pe noi înșine lui Dumnezeu. De fapt ne dezbrăcăm prin îmbrăcare cu altceva. Îmbrăcarea noastră cu lucrurile care ne sunt oferite în Hristos este cauza, iar dezbrăcarea de omul cel vechi este efectul.