Resurse
Dreptatea lui Dumnezeu
Caracterul drept al lui Dumnezeu nu poate să treacă cu vederea păcatul și să-l lase pe făptaș nepedepsit. Dacă noi oamenii suntem indignați ori de câte ori cineva, deși vinovat, scapă nepedepsit și avem în noi înșine acest spirit justițiar care cere să se facă dreptate, cu cât mai mult ne așteptăm de la un Dumnezeu care ni S-a revelat pe sine ca fiind infinit în dreptate, să nu treacă cu vederea și să nu lase nepedepsit păcatul. Dovada bunătății lui Dumnezeu constă în aceea că el nu scuză și nu lasă nepedepsită nici o faptă rea. Noi, oamenii, înțelegem greșit termenul de bunătate. Avem două feluri de măsură, am vrea ca faptele noastre rele să fie trecute cu vederea, însă nu mai gândim la fel în privința faptelor rele ale altora. Orice păcat izvorăște din nesupunerea față de Dumnezeu și din revoltă față de ordinea pe care El a stabilit-o în univers. Ne naștem rebeli și nu vrem să dăm socoteală nimănui. Vrem să ne fim nouă înșine propriul Dumnezeu. Omului nu-i place să-i spui că este neputincios, că faptele și meritele sale nu câștigă favoarea lui Dumnezeu. Aceasta este religia omului care în esență se înalță tot pe sine. „Religia lui Dumnezeu” este însă pentru cei care se văd lipsiți de merite proprii, care se văd pierduți prin ei înșiși. Suntem ca acel om care este în adâncul mării și care va striga după ajutor doar atunci când și-a consumat orice energie și și-a pierdut orice speranță de salvare prin propriile sale puteri. Domnul Isus ne-a înlocuit pe noi în moartea pe care o meritam pe drept. El S-a interpus între Dumnezeu și om. Crucea este locul unde Dumnezeu a acționat într-un mod drept în privința păcatului oamenilor. Crucea ne arată de asemenea cât de serios tratează Dumnezeu păcatul.
Stând ferm ancorați în adevărul Evangheliei
Circumcizia era un ritual prin care cineva era plasat în poporul fizic al lui Dumnezeu. Reprezenta separarea de necurăție și dedicare față de Dumnezeu. Însă ea era doar o imagine care arăta spre adevărata circumcizie, cea a inimii, de care vor avea parte toți cei care aparțin poporului spiritual al lui Dumnezeu. Viața în Noul Legământ nu funcționează după reguli exterioare, ci ea constă într-o inimă nouă, transformată, regenerată.
Lupta Apostolului Pavel pentru Evanghelie
Suferința de care avea partea ap. Pavel era cauzată de alipirea sa fără compromis de Evanghelie. Scopul apostolului Pavel era acela de a apăra și întări Evanghelia. A păstra o Evanghelie curată este o chestiune de viață și de moarte. Ap. Pavel nu se bucura de suferință ca scop în sine, ci ca unul care trece prin suferință pentru încurajarea și întărirea fraților, a celor care acum sunt parte a trupului lui Cristos, care este Biserica. Să te bucuri, dar să o faci în suferință!?
Transformați în practica vieții, privind la îndurările lui Dumnezeu
Nu putem ajunge să înțelegem cum să-I dăm trupurile noastre „ca o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu”, dacă nu înțelegem îndurările lui Dumnezeu.
Dumnezeu vorbește
Revelația din conștiința oamenilor a existat încă de la facerea lumii. Dar este o revelație care este în interiorul oamenilor. Este funcția conștiinței noastre. Este destulă revelație cât să dea la o parte scuzele, dar nu este o revelație îndeajuns pentru a mântui. Este nevoie de o revelație specială pentru mântuire: credința vine în urma auzirii, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbește și se revelează pe Sine. Când El vorbește, El se arată pe Sine. Ceea ce El spune e mereu perfect, adevărat, fără greșeală.
Împăcați cu Dumnezeu prin Hristos
Oricât de bună părere ar avea cineva despre sine, Cuvântul lui Dumnezeu aduce la lumină ce este adevărat cu privire la inima acelui om. Viața celui născut din nou nu mai este caracterizată de o trăire în păcat ca mod de viață. Nu că el nu mai păcătuiește, ci păcatul nu mai are stăpânire asupra lui, nu îl mai controlează, nu mai datorează nimic păcatului. A fost mutat din acest vechi domeniu în care era rob păcatului și nu i se putea împotrivi, în domeniul harului, a libertății în Hristos, acolo unde domnește legea Duhului de viață și unde domnește neprihănirea. Cei care privesc harul lui Dumnezeu doar ca iertare de păcate fără o viață transformată, propovăduiesc o falsă evanghelie și sunt niște falși convertiți.
Supremația lui Hristos
Rezultatul cunoașterii lui Cristos nu este să fim mai deștepți sau să ne îngâmfăm, ci rezultatul este o viață transformată. A privi la Domnul Isus Cristos înseamnă a privi la fața lui Dumnezeu, înseamnă a privi la Dumnezeu. Dumnezeul nevăzut devine vizibil în Cristos. Dumnezeul pe care noi nu L-am fi putut vedea a devenit vizibil și s-a întrupat în persoana lui Isus Cristos. Cristos este întâiul născut peste întreaga creație - nu din întreaga creație, sau ca parte a întregii creații. Toate au fost create prin Cristos și pentru Cristos. Atunci când, zi de zi, ne confruntăm cu diferite ispite, tendința noastră este să zicem: „Ah, mă voi lăsa de lucrul ăsta. Nu voi mai face asta!”. Dar transformarea vine privind la Isus Cristos, nu privind la mine. Pentru că ceea ce fac izvorăște din ceea ce cred în inima mea. Cristos este primul, este înălțat peste toate lucrurile, este capul bisericii, este înălțat peste orice domnie, fizică sau spirituală, și noi nu mai avem de ce să ne temem. Dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Toate s-au făcut noi, pentru că Dumnezeu ne-a făcut oameni noi. Și privind la Evanghelie suntem transformați și în practica vieții noastre. În afara Domnului Isus Hristos nu există împăcare cu Dumnezeu. Oricât de bine aș trăi, oricâte fapte aș face, în afara lui Isus Hristos nu există împăcare. În afara prețului plătit de Domnul Isus Hristos nu poate exista mântuire. Creștinismul este exclusiv. Creștinismul nu este despre un alt mod în care putem ajunge la Dumnezeu. Creștinismul este despre singurul mod în care putem fi împăcați cu Dumnezeu. Dacă nu suntem în Cristos, Domnul ne cheamă să venim și să ne plecăm genunchii înaintea acestui Cristos, înaintea singurei soluții a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră.