Resurse
Isus este Mesia
Evanghelia după Matei este despre această istorie a răscumpărării lui Dumnezeu și cum Isus coboară în ea și cum toate lucrurile au de-a face cu El de la început până la sfârșit. Dacă până la Isus avem o creație veche, în care (bineînțeles) există o progresie a istoriei răscumpărării lui Dumnezeu, din Matei 1:1 începe noua creație. Cine introduce această nouă creație? Isus. Matei vrea să vedem acest paralelism între Geneza și Matei, între vechea creație și noua creație, care este introdusă de Isus. Biblia are rădăcinile ancorate în adevărul istoric. Afirmația aceasta este o afirmație colosală. Noi credem că Scriptura este ancorată în istorie. Dacă nu crezi lucrul acesta e grav, pentru că credința noastră este ancorată în istorie - așa cum credința noastră este ancorată în adevăr. Dacă nu credem lucrul acesta, atunci credința noastră poate să fie zguduită. Istoria aceasta a răscumpărării, a modului în care Dumnezeu oferă credință, nu începe în Vechiul Testament cu Adam (deși nu spun prin asta că Adam nu a fost mântuit sau că Adam nu a avut credință), însă lucrurile încep să vină împreună (și sunt niște începuturi superbe) odată cu Geneza 12, capitol în care Dumnezeu încheie un legământ cu Avraam. Dumnezeu are în vedere încă de la început, în momentul în care îl alege pe Avraam, toate marginile pământului, toate națiunile pământului - lucru care se vede apoi și în Apocalipsa. Promisiunea aceasta pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam are în vedere credința și nu legea. Și dacă vrei să faci parte din această familie a lui Dumnezeu, nu te apuci să te trudești, să fii drept, să fii sfânt înaintea lui Dumnezeu, ci crezi. Crezi că Isus este Sămânța. Crezi că Isus este neprihănirea. Crezi că Isus este Sămânța promisă lui Avraam și este moștenitorul promis lui David. Și în momentul în care crezi, atunci vei deveni și tu parte a acestei familii.
Recunoștința, protectoarea sufletului nostru
Recunoștința ne păzește de o viață neroditoare și de erezie. Pavel pleacă de la premisa că dacă viața ta nu e zidită în Hristos, dacă viața ta nu crește în Hristos, și ceea ce le leagă pe cele două este această continuă atitudine de recunoștință sau mulțumire... Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, atunci sunt cele mai mari șanse să sfârșești într-o viață neroditoare și chiar în erezie. În Noul Testament, recunoștința este pusă ca o marcă, ca un semn, ca o pecete a pocăinței, a omului care e credincios. Cel care nu e credincios nu e recunoscător, nu e mulțumitor. Când suntem noi nemulțumiți (și nu puține sunt dățile), când suntem nerecunoscători, știți ce arată? Necredință în viața noastră. Și nu neaparat că nu suntem copiii lui Dumnezeu - deși, dacă se continuă în această atitudine de nemulțumire, poți să vestești evanghelia cu ușurință cuiva care este așa.
Supunerea în fața autorităților civile
Concluzia pe care revelația scrisă a lui Dumnezeu ne-o oferă este că Dumnezeu este Cel care e în spatele tuturor împăraților, tuturor președinților, tuturor celor care sunt în anumite poziții de conducere. Pentru că Dumnezeu este cel care întemeiază, care stabilește autoritățile acestea, în momentul în care nu ne supunem lor, de fapt nu ne supunem lui Dumnezeu. În momentul în care Dumnezeu hotărăște ceva și nu te supui la ceea ce Dumnezeu a hotărât, nu accepți lucrul acela, nu ești pe deplin încredințat în inima ta că Dumnezeu este cel care este în spatele tuturor lucrurilor, indiferent că îți plac sau nu îți plac, te opui lui Dumnezeu. Tu crezi că știi mai bine decât Dumnezeu și că, dacă ar fi fost să pui tu niște președinți sau împărați sau conducători de senat, ai fi făcut-o mai bine decât Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu este cel care stabilește, există însă vreo situație în care este în regulă să nu asculți de autorități? Biblia abordează întrebarea aceasta.
Cum să fii mare
Răspunsul Domnului Isus îi așază pe cei doi (și de asemenea și pe noi astăzi) cu picioarele pe pământ. Împărăția pe care El urma să o instaureze era una complet diferită față de orice împărăție pământească. Era o împărăție pentru a cărei inaugurare Împăratul Isus trebuia să bea paharul mâniei Tatălui, cauzat de păcatele omenirii. Era o împărăție care funcționează după cu totul alte principii.
Lumea relațiilor celor credincios
„Toată teologia este practică. Și orice aspect practic, dacă are o natură cu adevărat creștină, este teologic. Evanghelia lui Pavel este profund teologică, dar și eminent de practică. Vestea bună a lui Isus Cristos are menirea de a transforma viața unei persoane. Până când creștinii la nivel personal nu posedă și nu trăiesc teologia, evanghelia nu și-a împlinit misiunea.” (Douglas Moo) Ascultarea noastră este posibilă și ascultarea noastră se va întâmpla pentru că e produsul a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. El a produs această ascultare. Faptele noastre bune sunt o împlinire a ceea ce Isus a făcut […]
Evanghelia care l-a schimbat pe Martin Luther
Poți să iei toate religiile lumii și să le pui pe toate într-o singură categorie. Pentru că religia spune că există un Dumnezeu și că pot ajunge la El făcând anumite lucruri. Și apoi, separat de ele, este creștinismul. Creștinismul spune că Dumnezeu ni S-a descoperit pe Sine însuși - și prin Evanghelie, prin ceea ce El a făcut, putem să fim împăcați cu Dumnezeu.
Pocăința
De cele mai multe ori nu se predică pocăința în bisericile noastre, pentru că evităm în a mai crede și declara păcătoșenia și stricăciunea omului. Evanghelia nu este pentru cei care se văd sănătoși, ci este doar pentru cei bolnavi, pentru cei care se văd păcătoși. Pocăința este prezentată de autorii Noului Testament într-un limbaj al urgenței („acum”/„astăzi”). Toți oamenii, fără excepție, au nevoie de pocăință și li se poruncește aceasta. Legalismul este în opoziție cu pocăința. Omul legalist își creează un sistem de reguli pe care le îndeplinește și prin care se auto-îndreptățește înaintea lui Dumnezeu și ocolește în felul acesta pocăința.
Cultura uceniciei
Cultura uceniciei începe cu iertare. Problemele pe care le avem de foarte multe ori în relațiile noastre sunt tocmai la nivelul acesta, al iertării. Nu avem o inimă gata să ierte pe ceilalți și acesta este motivul pentru care personal cred că nu ajungem să-i iubim. Nu suntem gata oricând să iertăm. Cultura uceniciei este caracterizată de dragoste. În toate domeniile și colțișoarele ei. Nu poți să pătrunzi în această cultură și să nu găsești dragoste. Și îmi place cum o spune Isus: În felul acesta oamenii vor cunoaște că sunteți ucenici.
„Eu mă culc și adorm în pace”
Suntem pelerini și călători pe cale. Uneori este o cale a durerii. Iar calea aceasta a durerii și problemelor poate fi cauzată de oameni. Dar acela nu este un moment al mâniei, acuzărilor și disprețului. Este un moment al credinței și al iertării. Iar sufletul nostru poate să vorbească și să cânte în astfel de momente. Ce spune inima ta? Cui îi vorbește? Reflectă cuvintele care trec prin mințile și inimile noastre încredere și credință în Dumnezeu? Credința care e întărită în momentele obișnuite ale vieții, va fi tare în momentele dificile ale vieții. Tendința noastră este să ne rugăm să fim scăpați din acele situații dificile, nu să fim susținuți în mijlocul lor. La sfârșitul fiecărei zile, copiii adevărați ai lui Dumnezeu, ai Regelui, își ridică corturile și își întind paturile și se culcă să doarmă. Și fie ca fiecare dintre noi să ne culcăm în pace, protejați de Regele nostru. Drumul este lung și greu, iar această călătorie este dificilă, dar totul este bine.
Ucenicia costă
Care este lucrul pentru care a trebuit sa faci cele mai multe sacrificii? Ne aşteptăm în viaţa noastră să vedem roade în ambele călătorii, şi interioară, şi exterioară. Vrem să fim mai sfinţi, să-L cunoaştem pe Domnul mai bine, să înţelegem, să stăpânim şi noi Scriptura, dar toate acestea fără niciun efort. Vrem să vedem noi convertiţi, ucenici în lucrarea noastră, fără niciun sacrificiu, fără nicio sudoare. Nu se poate. Nu ai cum.
Ucenicia centrată în Evanghelie
„Lucrarea de facere de ucenici este prezentată de Noul Testament în limbajul a două călătorii: călătoria interioară, a creșterii spirituale spre maturizare deplină în Hristos și călătoria exterioară a evanghelizării și misiunii. Ideea de două călătorii, ale evanghelizării și ucenicizării, este predată peste tot în Noul Testament. Aceste două călătorii sunt întrepătrunse. Nicio biserică sănătoasă nu poate să prefere pe una sau să aleagă pe cealaltă, deși, dramatic, multe biserici bune au tendința să fie lipsite de echilibru, fie într-o parte, fie în cealaltă. Bisericile care mor nu fac nici pe una, nici pe cealaltă. Bisericile perfecte le fac pe […]
Creștinii sunt ucenici. Ce este ucenicia?
Ucenicia în creștinism începe cu Fondatorul ei. Ucenicia noastră începe cu chemarea lui Isus. Dacă în lumea seculară te pregătești și îți meriți locul de discipol, în creștinism ucenicia începe cu ceva ce noi nu facem. Ea începe cu ceva ce Isus a făcut. Chemarea Lui se bazează pe demersul lui Isus. Isus Și-a dat viața pentru oile Sale (metaforic vorbind). Isus se asigură prin asta că viitorii Lui ucenici sunt creditați să Îi aparțină Lui. La început lucrurile nu au fost așa. Noi am fost altădată discipoli ai lui Isus. Am lucrat pentru El și am învățat de la El. Din păcate doar prima generație a umanității a experimentat asta, și, dramatic, doar pentru o perioadă scurtă. Păcatul ne-a scos, din nou metaforic vorbind, din atelierul lui Dumnezeu. Isus, Marele Maestru, a venit și S-a oferit pe Sine în calitate de substitut efectiv pentru aleșii Lui. Oameni de pretutindeni, din toate neamurile și din toate generațiile istoriei au devenit aleși ai lui Isus. În concluzie, personal pentru noi, ucenicia începe tocmai cu acest moment al convertirii.