Cultura uceniciei
Nicu SotirCultura uceniciei începe cu iertare. Problemele pe care le avem de foarte multe ori în relațiile noastre sunt tocmai la nivelul acesta, al iertării. Nu avem o inimă gata să ierte pe ceilalți și acesta este motivul pentru care personal cred că nu ajungem să-i iubim. Nu suntem gata oricând să iertăm.
Nicu Sotir este plantatorul Bisericii Logos București, unde a slujit ca prezbiter între 2015-2021. De asemenea, a slujit ca prezbiter la Biserica M28 București până în 2024. Nicu este autorul cărții Solus Deus. Ordo Salutis în gândirea reformată. Este căsătorit cu Marta și au trei copii minunați.
Alte resurse
Noblețea suferinței
Credincioșii din orice vreme au suferit și suferința nu e un lucru nou. Credinciosul nu este scutit de suferință. De fapt, mesajul Noului Testament este că dacă ești scutit de suferință, dacă nu există suferință în viața ta, s-ar putea să fii un „copil al mâniei” - să nu fii copilul lui Dumnezeu. Petru spune că în viața celui credincios trebuie să fie suferință. „Suferința este semnul distinctiv al creștinului autentic. Ucenicul nu este mai presus de învățătorul lui. Luther a socotit suferința ca fiind una din caracteristicile adevăratei biserici. Ucenicia înseamnă loialitate față de Cristos, care a suferit, și de aceea nu ar trebui să surprindă pe nimeni că toți creștinii sunt chemați să sufere.” (Dietrich Bonhoeffer) Așa cum aurul e purificat de foc, tot așa focul persecuției purifică credința creștină și caracterul credinciosului. Fraților, vreți să nu vă lipsească nimic? Fraților, vreți să fiți desăvârșiți și întregi? Fraților, vreți ca răbdarea voastră să ducă la desăvârșire lucrarea pe care Dumnezeu v-a încredințat-o? Atunci priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări.
Ucenicia costă
Care este lucrul pentru care a trebuit sa faci cele mai multe sacrificii? Ne aşteptăm în viaţa noastră să vedem roade în ambele călătorii, şi interioară, şi exterioară. Vrem să fim mai sfinţi, să-L cunoaştem pe Domnul mai bine, să înţelegem, să stăpânim şi noi Scriptura, dar toate acestea fără niciun efort. Vrem să vedem noi convertiţi, ucenici în lucrarea noastră, fără niciun sacrificiu, fără nicio sudoare. Nu se poate. Nu ai cum.
Ucenicia centrată în Evanghelie
„Lucrarea de facere de ucenici este prezentată de Noul Testament în limbajul a două călătorii: călătoria interioară, a creșterii spirituale spre maturizare deplină în Hristos și călătoria exterioară a evanghelizării și misiunii. Ideea de două călătorii, ale evanghelizării și ucenicizării, este predată peste tot în Noul Testament. Aceste două călătorii sunt întrepătrunse. Nicio biserică sănătoasă nu poate să prefere pe una sau să aleagă pe cealaltă, deși, dramatic, multe biserici bune au tendința să fie lipsite de echilibru, fie într-o parte, fie în cealaltă. Bisericile care mor nu fac nici pe una, nici pe cealaltă. Bisericile perfecte le fac pe […]
Creștinii sunt ucenici. Ce este ucenicia?
Ucenicia în creștinism începe cu Fondatorul ei. Ucenicia noastră începe cu chemarea lui Isus. Dacă în lumea seculară te pregătești și îți meriți locul de discipol, în creștinism ucenicia începe cu ceva ce noi nu facem. Ea începe cu ceva ce Isus a făcut. Chemarea Lui se bazează pe demersul lui Isus. Isus Și-a dat viața pentru oile Sale (metaforic vorbind). Isus se asigură prin asta că viitorii Lui ucenici sunt creditați să Îi aparțină Lui. La început lucrurile nu au fost așa. Noi am fost altădată discipoli ai lui Isus. Am lucrat pentru El și am învățat de la El. Din păcate doar prima generație a umanității a experimentat asta, și, dramatic, doar pentru o perioadă scurtă. Păcatul ne-a scos, din nou metaforic vorbind, din atelierul lui Dumnezeu. Isus, Marele Maestru, a venit și S-a oferit pe Sine în calitate de substitut efectiv pentru aleșii Lui. Oameni de pretutindeni, din toate neamurile și din toate generațiile istoriei au devenit aleși ai lui Isus. În concluzie, personal pentru noi, ucenicia începe tocmai cu acest moment al convertirii.
Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.
Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.