An: 2018
Rămășița lui Israel și altoirea neamurilor (partea a II-a)
În contrast cu Israelul, care nu a obținut ce căuta, Israelul spiritual, parte a Israelului fizic, a fost îndreptățit, a primit neprihănirea. Aici Pavel rupe această entitate a Israelului în două și ne prezintă rămășița și pe ceilalți din Israel (care nu au obținut ce au căutat și au fost împietriți). Deci nu numai că nu au găsit ce au căutat și toate căutările lor au fost degeaba, dar Pavel adaugă că au și fost împietriți. Dumnezeu confirmă nepăsarea spirituală prin care oamenii sunt închiși în Adam prin însușirea păcatului lor. Iar acest lucru este în contrast cu ceilalți, cu cealaltă parte din Israel, care au obținut ceea ce n-au căutat, adică neprihănirea lui Cristos prin credință. Israelul spiritual nu se poate lăuda că ar avea vreo vrednicie sau merit în acest fapt. Respingerea Israelului de către Dumnezeu nu a fost ultimul cuvânt. El a adus respingerea respectivă pentru a-Și duce mai departe planul în istoria răscumpărării. Planul este de a aduce mântuire tuturor neamurilor, însă și de a-l face pe Israel să beneficieze din asta.
Care este conținutul misterului?
Acest mister a fost subiectul a numeroase controverse în istoria bisericii, întrucât savanții aveau păreri diferite cu privire la mai multe cuvinte și fraze din aceste versete. Mulți dintre savanți au omis să vadă că misterul are legătură și cu neamurile, referindu-se la faptul că perioada în care mântuirea disponibilă lor nu va ține veșnic. […]
Alegere și rămășiță
Dumnezeu alege de fapt în mod liber doar pe unii dintre evrei să fie mântuiți, însă pe mulți dintre neamuri. Dar, spre deosebire de unii dintre contemporanii lui evrei, Pavel continuă de asemenea să afirme alegerea lui Israel ca întreg.
Misterul
Care este miezul misterului din Romani 11:25-36? Israel a experimentat o împietrire până când numărul deplin al neamurilor va intra, și astfel tot Israelul va fi mântuit. Dar care este miezul acestui mister? Se pare că pe deoparte este împietrirea lui Israel, despre care Pavel pare că spune că este parțială (o parte) și temporară (până când numărul neamurilor va fi împlinit), iar pe de altă parte mântuirea lui.
Creștinii sunt ucenici. Ce este ucenicia?
Ucenicia în creștinism începe cu Fondatorul ei. Ucenicia noastră începe cu chemarea lui Isus. Dacă în lumea seculară te pregătești și îți meriți locul de discipol, în creștinism ucenicia începe cu ceva ce noi nu facem. Ea începe cu ceva ce Isus a făcut. Chemarea Lui se bazează pe demersul lui Isus. Isus Și-a dat viața pentru oile Sale (metaforic vorbind). Isus se asigură prin asta că viitorii Lui ucenici sunt creditați să Îi aparțină Lui. La început lucrurile nu au fost așa. Noi am fost altădată discipoli ai lui Isus. Am lucrat pentru El și am învățat de la El. Din păcate doar prima generație a umanității a experimentat asta, și, dramatic, doar pentru o perioadă scurtă. Păcatul ne-a scos, din nou metaforic vorbind, din atelierul lui Dumnezeu. Isus, Marele Maestru, a venit și S-a oferit pe Sine în calitate de substitut efectiv pentru aleșii Lui. Oameni de pretutindeni, din toate neamurile și din toate generațiile istoriei au devenit aleși ai lui Isus. În concluzie, personal pentru noi, ucenicia începe tocmai cu acest moment al convertirii.
Ucenicia centrată în Evanghelie
„Lucrarea de facere de ucenici este prezentată de Noul Testament în limbajul a două călătorii: călătoria interioară, a creșterii spirituale spre maturizare deplină în Hristos și călătoria exterioară a evanghelizării și misiunii. Ideea de două călătorii, ale evanghelizării și ucenicizării, este predată peste tot în Noul Testament. Aceste două călătorii sunt întrepătrunse. Nicio biserică sănătoasă nu poate să prefere pe una sau să aleagă pe cealaltă, deși, dramatic, multe biserici bune au tendința să fie lipsite de echilibru, fie într-o parte, fie în cealaltă. Bisericile care mor nu fac nici pe una, nici pe cealaltă. Bisericile perfecte le fac pe […]
Ucenicia costă
Care este lucrul pentru care a trebuit sa faci cele mai multe sacrificii? Ne aşteptăm în viaţa noastră să vedem roade în ambele călătorii, şi interioară, şi exterioară. Vrem să fim mai sfinţi, să-L cunoaştem pe Domnul mai bine, să înţelegem, să stăpânim şi noi Scriptura, dar toate acestea fără niciun efort. Vrem să vedem noi convertiţi, ucenici în lucrarea noastră, fără niciun sacrificiu, fără nicio sudoare. Nu se poate. Nu ai cum.
„Eu mă culc și adorm în pace”
Suntem pelerini și călători pe cale. Uneori este o cale a durerii. Iar calea aceasta a durerii și problemelor poate fi cauzată de oameni. Dar acela nu este un moment al mâniei, acuzărilor și disprețului. Este un moment al credinței și al iertării. Iar sufletul nostru poate să vorbească și să cânte în astfel de momente. Ce spune inima ta? Cui îi vorbește? Reflectă cuvintele care trec prin mințile și inimile noastre încredere și credință în Dumnezeu? Credința care e întărită în momentele obișnuite ale vieții, va fi tare în momentele dificile ale vieții. Tendința noastră este să ne rugăm să fim scăpați din acele situații dificile, nu să fim susținuți în mijlocul lor. La sfârșitul fiecărei zile, copiii adevărați ai lui Dumnezeu, ai Regelui, își ridică corturile și își întind paturile și se culcă să doarmă. Și fie ca fiecare dintre noi să ne culcăm în pace, protejați de Regele nostru. Drumul este lung și greu, iar această călătorie este dificilă, dar totul este bine.
Cultura uceniciei
Cultura uceniciei începe cu iertare. Problemele pe care le avem de foarte multe ori în relațiile noastre sunt tocmai la nivelul acesta, al iertării. Nu avem o inimă gata să ierte pe ceilalți și acesta este motivul pentru care personal cred că nu ajungem să-i iubim. Nu suntem gata oricând să iertăm. Cultura uceniciei este caracterizată de dragoste. În toate domeniile și colțișoarele ei. Nu poți să pătrunzi în această cultură și să nu găsești dragoste. Și îmi place cum o spune Isus: În felul acesta oamenii vor cunoaște că sunteți ucenici.
Pocăința
De cele mai multe ori nu se predică pocăința în bisericile noastre, pentru că evităm în a mai crede și declara păcătoșenia și stricăciunea omului. Evanghelia nu este pentru cei care se văd sănătoși, ci este doar pentru cei bolnavi, pentru cei care se văd păcătoși. Pocăința este prezentată de autorii Noului Testament într-un limbaj al urgenței („acum”/„astăzi”). Toți oamenii, fără excepție, au nevoie de pocăință și li se poruncește aceasta. Legalismul este în opoziție cu pocăința. Omul legalist își creează un sistem de reguli pe care le îndeplinește și prin care se auto-îndreptățește înaintea lui Dumnezeu și ocolește în felul acesta pocăința.
Evanghelia care l-a schimbat pe Martin Luther
Poți să iei toate religiile lumii și să le pui pe toate într-o singură categorie. Pentru că religia spune că există un Dumnezeu și că pot ajunge la El făcând anumite lucruri. Și apoi, separat de ele, este creștinismul. Creștinismul spune că Dumnezeu ni S-a descoperit pe Sine însuși - și prin Evanghelie, prin ceea ce El a făcut, putem să fim împăcați cu Dumnezeu.