An: 2017

Articol

Peticarul

Am văzut o priveliște tare ciudată. Am dat peste un una dintre cele mai bizare povești, o poveste ca nici o alta din viața mea, dar pentru care simțul meu de stradă și limba mea glumeață m-au pregătit. Taci copilule, taci acum și îți voi spune.

8 min
Predică

De ce nu faci ceea ce trebuie să faci?

Galateni 6:11-18

Spre deosebire de iudeizatori, Pavel nu se înalță pe sine, ci Îl înalță pe Hristos, crucea Lui fiind motivația vieții și slujirii apostolului. Aceia care sunt dedicați legii se laudă cu ceea ce ei au realizat și cu faptele lor bune - deși nu au ascultat legea. Aceia care se laudă cu crucea își pun toată încrederea în ceea ce Hristos a făcut pentru ei și recunosc că mântuirea este în întregime a Domnului. Crucea este cea care face diferența. De ce este importantă crucea? Pentru că ea introduce o nouă creație. Vechea creație nu mai stăpânește peste cei care au fost eliberați de cruce. Cei care se laudă cu crucea înțeleg că legea nu aduce dreptate. Crucea omoară vechea persoană și introduce o nouă creație. Galateni 2:21 - Faptul că nu mai suntem sub lege, faptul că există o nouă creație, înseamnă că Hristos a murit și a murit având succes - nu a murit degeaba. Blestemul Legii a fost înlăturat atunci când Hristos, pe cruce, a luat asupra Lui blestemul (Galateni 3:13). De aceea, cei care se laudă cu crucea se bucură de această libertate față de elementele lumii și față de Lege (Galateni 4:3-5).

Predică

Cu privirea ațintită la Isus

Evrei 1-13

Încă de la începuturi, viața pentru cei credincioși nu a fost ușoară. Luptele acestora au fost de naturi diferite - uneori din interiorul lor, alteori din exterior. Când vorbim despre aceste lupte exterioare pe care acești credincioși trebuiau să le ducă zilnic, ele veneau de pe două fronturi: atât de la romani, cât și de la frații lor evrei.

Predică

Isus, superior revelației trecute, a Vechiului Testament

Evrei 1:1-4

În al patrulea volum din Narnia, „Prințul Caspian”, C.S. Lewis prezintă o întâlnire și o discuție memorabilă dintre leu, Aslan, și Lucy. Lucy, căreia îi plăcea foarte mult să se răsfețe de prezența leului, aleargă către el, îl îmbrățișează și spune: „Aslan, ești mai mare!” „O, asta din cauză că tu ai crescut, micuțo!” răspunde el. „Nu pentru că tu ești mai mare?” „Nu sunt. Însă în fiecare an în care tu crești, mă vei vedea mai mare.” După fiecare an care se scurge din viața noastră, imaginea noastră despre Hristos crește. Lucrurile pe care nu le-am văzut anul trecut, acum cinci ani, acum le vedem. Iar pe unele nu doar că le vedem, dar le înțelegem și le experimentăm în viața noastră la un nivel la care nu le-am mai experimentat poate cu ceva timp în urmă. Hristos a crescut în ochii noștri. El este același, neschimbat, însă ceea ce s-a schimbat este perspectiva noastră.

Predică

Meditarea la Evanghelie aduce transformare și bucurie

Filipeni 4:1-9

În cartea Filipeni se repetă de multe ori cuvântul „bucurie”. Însă bucuria nu este scopul final pe care apostolul Pavel îl are în vedere, ci bucuria izvorăște din ceva mai profund. Ea este un efect al lucrurilor despre care vorbește apostolul Pavel. Să fim atenți la lucrurile la care medităm. Și acest spirit de competiție, această ambiție egoistă și această îngâmfare vin tot din lucrurile la care medităm. Când ne comparăm, când gândim că celălalt face mai bine și că trebuie să câștig și eu înaintea celuilalt, aceasta nu e o atitudine corectă. Trebuie să fim așa cum suntem noi și în felul în care Dumnezeu lucrează în viața noastră, nu trebuie să impresionez pe nimeni. Nimeni nu cade deodată. Nu auzi despre cineva că a căzut în nu știu ce păcat și s-a întâmplat peste noapte. Nu s-a întâmplat peste noapte. A meditat la anumite lucruri, și-a hrănit mintea cu anumite lucruri, a permis anumite gânduri. Căderea este rezultatul lucrurilor la care am meditat, credințelor pe care le-am avut. Persoana respectivă era de mult gata să cadă, iar faptul că nu a căzut mai devreme nu a fost pentru că avea o motivație corectă sau gândurile corecte.

Predică

Așa Tată, așa Fiu

Evrei 1:5

Dragilor, adevărul este acesta: că Dumnezeu nu-și împarte gloria cu nimeni. Când Dumnezeu are în plan să facă ceva, o face, pentru că El vrea, pentru că Lui Îi place, și ceea ce face Îi aduce glorie doar Lui și Numelui Lui. Ascultați un sfat: Niciodată nu vei crește în har dacă te gândești că într-o anumită măsură, nu știu cum, îi vei face tu o favoare lui Dumnezeu.

Predică

Isus, superior îngerilor

Evrei 1:6-14

Cum a devenit moștenitor Isus? Printr-un Nume pe care Și l-a câștigat. Cum a devenit mai concret moștenitor? Prin moartea și învierea Lui. Prin faptul că a fost ascultător de Tatăl până la moarte de cruce. Acea moștenire este identitatea ta. Și tu ești slujit de îngeri pentru că ești în Moștenitor - și Numele Lui ți-a fost ție atribuit. Ce poate fi mai frumos decât lucrul acesta? Noi, care am fost creați mai prejos și inferiori într-o anumită măsură față de îngeri, suntem slujiți de ei. De obicei, cel inferior slujește celui superior, nu? Până la urmă, cine este inferior și superior? Cine e mai mare? Vedeți că noi de foarte multe ori gândim termenii Scripturii și facem comparațiile având valorile acestea ale lumii, dar în momentul în care Scriptura vorbește despre toate acestea, vorbește într-un mod diferit - iar datoria noastră este să vedem și să subliniem această coerență a Scripturii și această logică a Scripturii. Noi trebuie să avem o astfel de logică. Acestea sunt lucrurile pe care le citim, în care credem și care ar trebui să ne ghideze și să ne motiveze viața.

Predică

O sancțiune severă

Evrei 2:1-4

Unii au spune că lumea aceea era mult mai dificilă decât lumea în care trăim noi astăzi. Părerile sunt împărțite. Însă de la început pot spune un lucru: cu singuranță sunt mult mai multe lucruri astăzi care te pot compromite și te pot subjuga decât erau în vremea aceea. Cu alte cuvinte, în vremea noastră există mult mai multe posibilități de a-ți face idoli decât în vremea aceea. Este falsă ideea că într-o lume ca a noastră trăim mai liberi decât cum au făcut-o alți semeni de-ai noștri în alte veacuri. Nu vă înșelați. Lumea de astăzi, în care tu și eu trăim, poate să devină o lume foarte provocatoare, datorită idolilor pe care îi propune și fiecare dintre noi putem să devenim robii fie unor persoane, fie unor lucruri, fie unor principii atât de ușor. Astăzi, este mult mai ușor să devii rob al anumitor lucruri, idealuri, oameni, decât a fost în lumea aceea.

Predică

Isus, superior în umanitatea Lui

Evrei 2:5-18

„Într-o lume în care viața omului este ieftină și adesea decartată neglijent sau distrusă brutal, autorul cărții Evrei ne aduce aminte că ființele umane sunt coroana creațiunii. Ei au fost făcuți să stăpânească lumea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, lumea a mers anapoda. Mai precis, ființele umane s-au rătăcit de la această chemare. Trebuiau să conducă lumea, să stăpânească peste îngeri, însă păcatul și moartea au intervenit. Lumea nu este însemnată prin pace, ordine și armonie, ci prin haos și rău imens. Soluția pentru acest rău care a izbucnit în lume vine de la un singur Om. De vreme ce Isus Hristos a gustat moartea pentru toți, prin moartea Sa El stăpânește acum de la dreapta lui Dumnezeu, arătând că moartea a fost detronată.” (Thomas Schreiner). Dragilor, asta este o veste bună! Cei care se pocăiesc și cred în Isus nu mai mor. Pentru că Isus a murit pentru ei.

Predică

Epistola către Filipeni – Privire de ansamblu

Filipeni 1-4

„Se spune de foarte multe ori că această carte către Filipeni are ca temă bucuria, însă părerea mea este că bucuria izvorăște din alte valori și din alte lucruri despre care apostolul Pavel vorbește. De exemplu, bucuria nu poate să stea împreună cu legalismul, lucru despre care apostolul vorbește în capitolul 3. Bucuria nu poate să stea alături de atitudini de invidie și de spirit de competiție și de căutare doar a foloaselor tale, iar lucrul acesta este abordat în toată cartea și cred că este una din temele principale ale cărții. Se găsește lucrul aceasta în capitolul 1; apoi în capitolul 2 se vorbește de atitudinea pe care Domnul Isus a avut-o și a fost diferită de aceasta atitudine, după care vorbește spre sfârșitul capitolului 2 despre Timotei și Epafrodit, care de asemenea au dat dovadă de o altfel de atitudine. În capitolul 3 vorbește despre adevărata dreptate care vine din Hristos și pe baza înțelegerii acestui lucru vine și bucuria. Capitolul 4 se încheie cu o trecere în revistă a colaborării în lucrare dintre biserica din Filipi și apostolul Pavel, și se vede izvorând și de acolo bucurie.” (Florin Mereuță, 5 martie 2017)

Predică

Isus, superior în umanitatea Lui (II)

Evrei 2:10-18

Această strânsă legătură dintre Isus și fiii oamenilor (sau dintre Cel ce sfințește și cei sfințiți) e văzută tocmai prin faptul că Acestuia nu-i este rușine de ei. Acum, aspectul acesta nu este singular - în capitolul 11 se spune că „lui Dumnezeu nu-i este rușine să fie numit Dumnezeul lor, pentru că El a pregătit o cetate pentru ai Lui”. Lui nu-i este rușine să fie Dumnezeul tău - și tu tot timpul te întrebi: „Oare L-am întristat pe Dumnezeu? Astăzi Dumnezeu nu a zâmbit peste mine!” Lui Dumnezeu nu-i este rușine să fie Dumnezeul tău. Ba mai mult, se laudă cu lucrul acesta. În momentul în care Dumnezeu nu ar mai zâmbi așa mult peste mine și peste viața mea, înseamnă că eu stau înaintea lui Dumnezeu prin propria mea neprihănire - și atunci da, este o problemă, Dumnezeu nu prea mai zâmbește. Dar eu când stau înaintea Lui prin Hristos, Cel care a fost sfințit înainte ca eu să fiu sfințit (adică pus deoparte înainte ca eu să fiu pus deoparte), pentru că El este Cel care a murit și a dus suferința până la capăt, murind - El, Cel drept, pentru cei nedrepți - atunci sunt foarte entuziasmat de lucrul acesta. Și, Doamne, dă-mi har să întorc favoarea aceasta și mie să nu-mi fie rușine de Numele Tău!

Predică

Isus, superior lui Moise

Evrei 3:1-6

Dragilor, la sfârșitul mesajului de astăzi nu pot să nu mă întreb în ce fel ne ațintim noi zilnic privirile la Isus și în ce fel perseverăm noi zilnic. Știți cum se câștigă o bătălie? Prin victorii mici. O bătălie mare se câștigă prin victorii micic. Nu putem să ne propunem lucruri mari fără a fi atenți la detaliile mărunte, cotidiene ale vieților nostre. Trebuie să cerem Domnului har să rămânem conectați la Isus zilnic și să perseverăm în umblarea noastră cu El, să perseverăm în cuvânt. Perseverând în cuvânt, perseverăm în cunoaștere; perseverând în cunoaștere, perseverăm în experiență; perseverând în experiență, suntem mai conectați la Isus. În felul acesta vom umbla la pas cu Duhul, mai maturi și mai încrezători. Doamne ajută!