Hristos
Duhul, calea neobișnuită spre schimbare
Noul Testament vorbește în nenumărate rânduri că Legea mozaică nu este pentru credinciosul Noului Legământ. În momentul convertirii, nou nu mai suntem acești copii raportați la Lege, ci noi suntem copii care ne raportăm lui Hristos - o să vedem în mesajul de astăzi - prin Duhul. Dacă vrei să existe transformare în viața ta, pe de-o parte mântuire și apoi de-o parte sfințire, ai nevoie de Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu se descoperă pe Sine ca persoană. Pe Dumnezeu nu-L interesează să ne ofere niște litere de-astea în Noul Legământ pe care să le avem aici să le vedem. Nu, El vrea să ne descopere pe Sine. Persoana Lui ne schimbă, nu ne schimbă niște litere. Cel care transformă, Cel care mântuiește, Cel care schimbă, Cel care maturizează este Hristos, prin Duhul.
Spune-mi ce crezi despre Hristos ca să-ți spun cine ești
Nu poți să spui: „Eu cred în Dumnezeu, dar nu și în Isus Cristos!” Pentru că Isus Cristos a venit și ni L-a descoperit pe Tatăl, a-L îmbrățișa pe Fiul și Cuvintele Sale înseamnă a-L îmbrățișa pe Tatăl, iar a-L respinge sau nesocoti pe Fiul înseamnă a-L respinge și nesocoti pe Tatăl. Atunci când auzim cuvintele Fiului, auzim de fapt cuvintele Tatălui și privind la Fiul îl vedem de fapt pe Tatăl.
Eșec moral în mijlocul religiozității
Cele mai mari probleme ale noastre nu sunt cu lucrurile care vin din exterior, ci cu lucrurile care vin din interiorul nostru. Isus zice: „Nu lucrurile care vin din afară strică pe om, ci ceea ce iese din interior - aceea strică pe om.” Regele Isus este cel care aduce rezolvarea păcatului. Este singura soluție. El este singura scăpare, El este singura Cale, El este singurul care poate să îndrepte viețile noastre, singurul care poate să rezolve comportamentul nostru exterior prin rezolvarea problemelor noastre interioare.
Relații transformate prin Hristos – partea a II-a
Creștinul este aici străin, călătorind înspre patria cerească. Speranțele noastre nu sunt pentru viața de pe acest pământ ci sunt orientate înspre moștenirea care ne-a fost pregătită în ceruri. Supunerea față de Dumnezeu este baza supunerii față de orice altă autoritate stabilită de Dumnezeu în viața noastră. Demonstrezi că te supui lui Dumnezeu prin faptul că nu te răzvrătești față de locul și statutul de autoritate - supunere în care El te-a pus. Hristos nu a ripostat, nu Și-a cerut drepturile, nu a căutat să-Și facă dreptate singur, nu a răspuns răului cu rău. Domnul Isus nu a făcut toate acestea pentru că a înțeles că Dumnezeu este în ultimă instanță autoritatea supremă și nimic nu se întâmplă în afara acestui cadru. Acest cuvânt, „supunere”, a devenit atât de demodat și atât de ridiculizat. „Ce ne vorbești nouă despre supunere în secolul 21?!” Însă, dragii mei, nu cumva lipsa supunerii față de autoritate a fost cauza căderii primilor oameni? Nu cumva independența și autonomia este ceea ce caracterizează viața celor necredincioși? Principiul care se desprinde este unul foarte dur, dar pe care avem nevoie atât de mare să-l auzim: nesupunerea față de domeniul de autoritate în care Dumnezeu ne-a așezat arată în ultimă instanță nesupunerea noastră față de Dumnezeu. Dacă te răzvrătești împotriva unei autorități pământești, te răzvrătești prin aceasta împotriva autorității cerești.
Chemați la părtășia cu Dumnezeu
Noi prin cădere am murit față de Dumnezeu, am fost separați de viața lui Dumnezeu, de părtășia cu El. Am fost tăiați din adevărata viță, am devenit străini față de Dumnezeu. Am pornit pe drumul independenței față de Dumnezeu, pe drumul păcatului și al morții. Deși oamenii trăiau fizic, au devenit morți (despărțiți de Dumnezeu) din punct de vedere spiritual. Am devenit obiecte ale mâniei lui Dumnezeu și copii ai celui rău. Mărturia lui Ioan, a apostolilor, nu este o invenție a lor. Ei depun mărturie despre ceea ce au văzut, auzit, pipăit. Mărturisirea lor este despre ceea ce Tatăl a binevoit să le descopere - pe Fiul Său. Mărturia lor ne conferă nouă siguranță. Lucrurile despre care ei depun mărturie nu au fost o super experiență spirituală individuală a unei singure persoane. Au fost lucruri care s-au întâmplat în mijlocul lor. Acest Cuvânt al Vieții, Domnul Isus, a venit să locuiască în mijlocul lor. În Dumnezeu vedem însumarea tuturor excelențelor. El este Binele suprem. El este perfect, El este pur. În El nu există amestec de lumină și întuneric, de bine sau rău. Dovada faptului că ai fost plasat în viața cea nouă, în viața lui Dumnezeu, este că păcatul nu te mai stăpânește și nu mai trăiești în el ca stil de viață. Ceea ce caracterizează viața ta acum este lumina. În ce fel îți vezi păcatul din viața ta? Nu te întreb dacă ești păcătos în general, că pe oricine ai întreba îți va răspunde că da, este păcătos. Ci te întreb, asupra căror păcate specifice ți-a atras Duhul Sfânt atenția?
Promisiunea unui Rege veșnic
Încă de la început, încă din momentul în care se anunță întruparea lui Isus, vedem că mesajul este acesta: că Dumnezeu va mântui poporul Lui, că Dumnezeu va interveni în destinul veșnic al omului. Oare nu este Dumnezeu drept? Nu este Dumnezeu sfânt? Oare nu ar fi trebuit mesajul să fie mai degrabă unul de condamnare? Pentru că noi ca oameni suntem nevrednici și nu merităm absolut niciun favor din partea lui Dumnezeu. Și mai degrabă mesajul ar fi trebuit să fie că Dumnezeu va pedepsi omul pe care l-a creat, pentru că își întoarce privirile de la El, pentru că se încăpățânează și se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu. Dar mesajul încă de la întruparea Fiului a fost că Dumnezeu își va mântui poporul, că Dumnezeu își va răscumpăra poporul. Acum, Isus desparte omenirea în două. Sunt oameni cărora prin venirea lui Isus le-a fost pecetluită definitiv condamnarea - și soarta lor a fost pecetluită pe de o parte de credința lor, dar într-o anumită măsură de jertfa lui Isus, pentru că jertfa lui Isus a fost eficientă pentru poporul lui Dumnezeu. Matei spune foarte clar că Dumnezeu își va răscumpăra poporul Lui, nu că va mântui lumea la general. O parte din oameni vor fi condamnați pentru totdeauna de jertfa lui Isus, iar o altă parte vor fi răscumpărați în mod miraculos, în mod supranatural. Nu depinzând de credința lor, deși și ei vor crede, ci depinzând de eficacitatea jertfei lui Isus. Dumnezeu eliberează oameni și asta e o veste minunată. Evreii așteptau o eliberare fizică, dar eliberarea aceasta fizică nu se compară în niciun fel cu eliberarea spirituală.
O teologie biblică a promisiunii
Avem un Dumnezeu care este foarte credincios, care ceea ce spune face, și toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut se împlinesc și sunt regăsite în Isus, în Cristos. În El, toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „Da”. Geneza 3:15 este o promisiune codificată, care apare într-un blestem, într-o discuție pe care Dumnezeu o poartă cu șarpele. Aceasta nu e o promisiune pe care Dumnezeu o face pentru că a fost luat prin surprindere, că doar omul a știut că va spune „Nu”. Dumnezeu a știut din veșnicie, de dinainte să fie omul, că lucrul acesta se va întâmpla. Pentru că Dumnezeu a planificat și Dumnezeu Și-a promis că va face lucruri înainte ca omul să fie. Efeseni 1 vorbește despre aceasta, că Dumnezeu a hotărât toate lucrurile de dinainte de creație, de dinainte de a fi lucrurile. E un adevăr pe care Scriptura îl afirmă și trebuie să îl credem. Dumnezeu a revelat această taină, ascunsă în vechiul testament, în Noul Legământ. În Noul Legământ, în noua creație, se descifrează și se arată toate aceste taine și mistere.
Înțelepciunea lucrată de Duhul lui Dumnezeu
Înțelepciunea lui Dumnezeu are de-a face cu modul în care trăiești în aceeași măsură în care are de-a face cu credința. Credința nu are implicații doar în aspectul mântuirii. Credința și aspectele legate de evanghelie, de Cristos, de cruce au implicații în modul în care ne trăim viața.. viața de zi cu zi. Crucea nu doar aduce credință în viața mea și la revedere. Crucea aduce credință în viața ta, însă perioada de după e în aceeași măsură dependentă de crucea lui Hristos și de această înțelepciune a lui Dumnezeu. Crucea este relevanta pentru viata noastră de zi cu zi.
Relații în familie transformate prin Hristos
Chemarea soției de a se supune soțului nu este una care să o desconsidere. Sau că ea este proprietatea soțului și că nu are niciodată nimic de spus. Pe seama Cuvântului s-au făcut de-a lungul anilor foarte multe abuzuri. Cuvântul nu încurajează rolul soțului ca fiind unul dictatorial, el fiind cel care taie și spânzură. Bărbatul și femeia au fost creați ca fiind egali în valoare, însă cu roluri diferite. Faptul că Fiul se supune Tatălui nu înseamnă că îi este cumva inferior. Nu este o supunere orbească. Atunci când soțul depășește limitele ascultării de Domnul, soția dimpotrivă este chemată să nu se supună. În acest caz, autoritatea mai importantă pentru soție este Domnul și asculatarea de El. Știți care este problema noastră? Că citim partea verestului care i se adresează celuilalt. Știți ce demonstrăm atunci când facem lucrul acesta? Că vrem ca celălalt să ne slujească, celălalt să se jertfească, celălalt să-și îndeplinească responsabilitatea, și oh cât de bine știm care îi sunt aceste responsabilități!!!
Dreptatea lui Dumnezeu
Caracterul drept al lui Dumnezeu nu poate să treacă cu vederea păcatul și să-l lase pe făptaș nepedepsit. Dacă noi oamenii suntem indignați ori de câte ori cineva, deși vinovat, scapă nepedepsit și avem în noi înșine acest spirit justițiar care cere să se facă dreptate, cu cât mai mult ne așteptăm de la un Dumnezeu care ni S-a revelat pe sine ca fiind infinit în dreptate, să nu treacă cu vederea și să nu lase nepedepsit păcatul. Dovada bunătății lui Dumnezeu constă în aceea că el nu scuză și nu lasă nepedepsită nici o faptă rea. Noi, oamenii, înțelegem greșit termenul de bunătate. Avem două feluri de măsură, am vrea ca faptele noastre rele să fie trecute cu vederea, însă nu mai gândim la fel în privința faptelor rele ale altora. Orice păcat izvorăște din nesupunerea față de Dumnezeu și din revoltă față de ordinea pe care El a stabilit-o în univers. Ne naștem rebeli și nu vrem să dăm socoteală nimănui. Vrem să ne fim nouă înșine propriul Dumnezeu. Omului nu-i place să-i spui că este neputincios, că faptele și meritele sale nu câștigă favoarea lui Dumnezeu. Aceasta este religia omului care în esență se înalță tot pe sine. „Religia lui Dumnezeu” este însă pentru cei care se văd lipsiți de merite proprii, care se văd pierduți prin ei înșiși. Suntem ca acel om care este în adâncul mării și care va striga după ajutor doar atunci când și-a consumat orice energie și și-a pierdut orice speranță de salvare prin propriile sale puteri. Domnul Isus ne-a înlocuit pe noi în moartea pe care o meritam pe drept. El S-a interpus între Dumnezeu și om. Crucea este locul unde Dumnezeu a acționat într-un mod drept în privința păcatului oamenilor. Crucea ne arată de asemenea cât de serios tratează Dumnezeu păcatul.
Împăcați cu Dumnezeu prin Hristos
Oricât de bună părere ar avea cineva despre sine, Cuvântul lui Dumnezeu aduce la lumină ce este adevărat cu privire la inima acelui om. Viața celui născut din nou nu mai este caracterizată de o trăire în păcat ca mod de viață. Nu că el nu mai păcătuiește, ci păcatul nu mai are stăpânire asupra lui, nu îl mai controlează, nu mai datorează nimic păcatului. A fost mutat din acest vechi domeniu în care era rob păcatului și nu i se putea împotrivi, în domeniul harului, a libertății în Hristos, acolo unde domnește legea Duhului de viață și unde domnește neprihănirea. Cei care privesc harul lui Dumnezeu doar ca iertare de păcate fără o viață transformată, propovăduiesc o falsă evanghelie și sunt niște falși convertiți.