Matei 21
Ce zi!
„Dar Isus știa că acești oameni, care strigă, la sfârșitul săptămânii vor spune „Răstignește-L! Răstignește-L!”. El știa că oamenii ăștia care zic „Osana! Fiul lui David!”, care sunt super entuziasmați de minunile lui Isus, de ce face Isus, de cine este Isus, că Isus calcă peste toate lucrurile, acești oameni, la sfârșitul săptămânii - când, de fapt, Isus demonstrează că El nu calcă peste toate lucrurile, că El nu este în felul ăsta, că El a venit să-Și dea viața și să moară - vor spune „Răstignește-L”.
Chemarea la nunta Fiului de Împărat – Matei 21:33-22:14
Ce fel de credință avem noi? Ce fel de creștinism avem? Unul nominal, formal? Suntem creștini doar la nivelul vorbelor? Niciunul dintre noi nu este vrednic să stea la nunta Fiului lui Dumnezeu. Hristos e singurul vrednic, iar neprihănirea Lui este haina de nuntă. Dacă doar afirmi că-L ai pe Isus, dar nu ai chipul Lui, atunci te înșeli singur; la nuntă vom merge doar dacă chipul lui Isus este în noi. Aduce credința ta o transformare în chipul lui Isus? Cum îți verifici credința și creștinismul pe care le ai?
Credință prefăcută și credință autentică – Matei 21:18-32
Mimăm că Îl urmăm pe Isus? Cum suntem la muncă sau în familie? Ne rugăm impresionant în biserică, dar nu ne rugăm acasă? Cine este Isus pentru tine? Poți să afirmi doctrine importante ale Bibliei, atât cu vorba, cât și cu fapta? Suntem ipocriți înaintea Domnului? Niciunul dintre noi nu putem să-L înșelăm pe Dumnezeu. Domnul nu condamnă lipsa de roade, ci pe cei care se prefac și par că au roade, dar nu au. Fie ca Domnul să ne dea har să fim buni reprezentanți ai Lui în această lume întunecată și rea, având o credință reală, autentică, care este atinsă și susținută de harul Domnului, care aduce pocăință și credință în inima adevăratului ucenic.
Intrarea lui Isus în Ierusalim – Matei 20:29-21:17
„La muntele Sinai, venirea lui Yahve a fost înfricoșătoare, asemenea Legii, dar la Muntele Măslinilor venirea Domnului a adus mângâiere, iertare și cântare, asemenea Evangheliei.” (M. Luther)




