Sortează după:

Predici

Predică

Între procese – Matei 26-27

Matei 26:57-27:31

Pilat a crezut că apa spală sângele. Ceea ce nu a înțeles el este că doar sângele spală sângele. Doar sângele lui Hristos spală vinovăția de pe mâinile noastre. Inocența care protestează nu salvează pe nimeni. Însă inocența care salvează este cea a lui Hristos.

Predică

Trădat și părăsit – Matei 26:1-56

Matei 26:1-56

Ai fost vreodată trădat și părăsit? Nu știm când vom fi părăsiți sau trădați, însă Isus știa lucrul acesta și știa cine Îl va trăda. Ce te supără pe tine încât să ajungi să-L trădezi pe Isus? Când dai bir cu fugiții? Cum te închini Domnului? Te bucuri de paharul binecuvântării sau ești sub mânia lui Dumnezeu? Isus a putut să țină în mână paharul binecuvântării pentru că urma să bea paharul mâniei lui Dumnezeu.

Predică

Așteptându-L pe Domnul care întârzie să vină – Matei 24:45-25:46

Matei 24:45-25:46

Biserica trebuie să pregătească ucenici care sunt pregătiți pentru o lungă întârziere a venirii Domnului! În ce fel ne pregătim noi de venirea Domnului? Fiind administratori responsabili ai harului lui Dumnezeu! Prin slujirea altora dovedim o precupare permanentă de venirea Domnului și Împăratului nostru!

Predică

Semnul venirii Domnului – Matei 24:29-44

Matei 24:29-44

Noul Testament își concentrează atenția asupra revenirii lui Isus. Este o tema grea, dificilă, însă aceasta nu înseamnă că nu trebuie să vorbim despre venirea Domnului și, mai mult, să anticipăm ziua V. Iar anticiparea aceasta este un antrenament zilnic, nu doar un moment al închinării și părtășiei noastre împreună.

Predică

Similitudini între liderii religioși din vremea lui Isus și cei ai vremurilor noastre

Matei 23

Mesajul cărții lui Matei este pentru biserică, nu pentru farisei. Noi trebuie să învățăm din lucrurile spuse despre ei. Isus atacă natura religiei false. Dacă în predica de pe munte credinciosul este învățat ce să facă, în acest pasaj credinciosul este învățat ce să nu facă. Ce fel de creștinism avem noi? E asemănător cu cel al fariseilor sau este diferit?

Predică

Evanghelia lui Hristos – Filipeni 1

Filipeni 1

Evanghelia este despre Hristos. Orice altceva ați auzi, oricât de pertinent și logic ar părea, nu este adevărat. Evanghelia este despre Hristos și despre ceea ce El a făcut, iar transformarea continuă a vieții noastre în chipul lui Hristos este o dovadă a faptului că avem parte de această Evanghelie. Dumnezeu este Cel care lucrează în noi. Evanghelia este despre Hristos. Este despre har. Este despre ceea ce Dumnezeu a început să facă în viața noastră și ce El garantează că va duce la bun sfârșit.

Predică

Isus în dialog cu liderii religioși ai vremii – Matei 22:15-46

Matei 22:15-46

Ce dai pentru slujba ta, pentru progresul tău în carieră? Cât dai pentru Domnul (meditație, închinare, inimă)? Modul în care Îl iubești pe Dumnezeu se vede în dragostea pe care o arăți celor din jur. Nu poți să spui că Îl iubești pe Dumnezeu dacă nu-l iubești pe aproapele tău. Devoțiunea zilnică în Cuvânt și părtășia cu frații și surorile sunt cea mai importantă parte din viața unui credincios; sunt pregătirea pentru celeilalte lucruri.

Predică

Chemarea la nunta Fiului de Împărat – Matei 21:33-22:14

Matei 21:33-22:14

Ce fel de credință avem noi? Ce fel de creștinism avem? Unul nominal, formal? Suntem creștini doar la nivelul vorbelor? Niciunul dintre noi nu este vrednic să stea la nunta Fiului lui Dumnezeu. Hristos e singurul vrednic, iar neprihănirea Lui este haina de nuntă. Dacă doar afirmi că-L ai pe Isus, dar nu ai chipul Lui, atunci te înșeli singur; la nuntă vom merge doar dacă chipul lui Isus este în noi. Aduce credința ta o transformare în chipul lui Isus? Cum îți verifici credința și creștinismul pe care le ai?

Predică

Robi ai lui Hristos – Filipeni 1:1-11

Filipeni 1:1-11

Evanghelia Îl are în centru pe Hristos. Care este atitudinea noastră? În ce fel ne privim noi? Felul în care ne vedem arată dacă înțelegem sau nu Evanghelia. Evanghelia nu se vede doar în cuvinte, ci și în modul în care ne trăim viața. Faptul că suntem robii Lui spune mai multe despre noi decât despre El. Credința singură mântuiește, iar ea nu este rezultatul eforturilor noastre, ci este darul lui Dumnezeu.

Predică

Credință prefăcută și credință autentică – Matei 21:18-32

Matei 21:18-32, Ieremia 24:1-10

Mimăm că Îl urmăm pe Isus? Cum suntem la muncă sau în familie? Ne rugăm impresionant în biserică, dar nu ne rugăm acasă? Cine este Isus pentru tine? Poți să afirmi doctrine importante ale Bibliei, atât cu vorba, cât și cu fapta? Suntem ipocriți înaintea Domnului? Niciunul dintre noi nu putem să-L înșelăm pe Dumnezeu. Domnul nu condamnă lipsa de roade, ci pe cei care se prefac și par că au roade, dar nu au. Fie ca Domnul să ne dea har să fim buni reprezentanți ai Lui în această lume întunecată și rea, având o credință reală, autentică, care este atinsă și susținută de harul Domnului, care aduce pocăință și credință în inima adevăratului ucenic.