Isus, Cuvântul lui Dumnezeu

Marius StoicaNe uităm la Isus și-L vedem pe Dumnezeu pe deplin. Isus este Singurul care ne poate descoperi cine este Dumnezeu.
Marius Stoica este pastor în Biserica Harvest București.
Alte resurse
O teologie biblică a promisiunii
Avem un Dumnezeu care este foarte credincios, care ceea ce spune face, și toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut se împlinesc și sunt regăsite în Isus, în Cristos. În El, toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „Da”. Geneza 3:15 este o promisiune codificată, care apare într-un blestem, într-o discuție pe care Dumnezeu o poartă cu șarpele. Aceasta nu e o promisiune pe care Dumnezeu o face pentru că a fost luat prin surprindere, că doar omul a știut că va spune „Nu”. Dumnezeu a știut din veșnicie, de dinainte să fie omul, că lucrul acesta se va întâmpla. Pentru că Dumnezeu a planificat și Dumnezeu Și-a promis că va face lucruri înainte ca omul să fie. Efeseni 1 vorbește despre aceasta, că Dumnezeu a hotărât toate lucrurile de dinainte de creație, de dinainte de a fi lucrurile. E un adevăr pe care Scriptura îl afirmă și trebuie să îl credem. Dumnezeu a revelat această taină, ascunsă în vechiul testament, în Noul Legământ. În Noul Legământ, în noua creație, se descifrează și se arată toate aceste taine și mistere.

Pocăința, singura speranță pentru o biserică apatică
După tot întunericul pe care-l vezi în biserică și cât de dur vorbește Isus, El zice: „Eu îi mustru și îi disciplinez pe cei pe care îi iubesc. Fii plin de râvnă deci și pocăiește-te.” Versetul acesta vine ca o speranță de care oamenii aceștia se pot agăța, care o ancoră. Cuvintele acestea oferă speranță. Isus le cere să se pocăiască, să se întoarcă de la păcatele lor cu fața spre Dumnezeu și să realizeze că Isus este Martorul Credincios și Adevărat, că El este Dumnezeu, El este singurul care autentifică și confirmă Cuvântul lui Dumnezeu, că El este Capul, Începutul noii creații, și doar prin El pot să stea. Ei trebuie să se pocăiască, să se întoarcă la Isus și să creadă. Trebuie să se pocăiască și să creadă. E un cuvânt nu doar pentru biserica din Laodiceea, ci e un cuvânt și pentru bisericile din secolul XXI. E un cuvânt care termină într-un ton individual: să recunoști că ești departe de acest martor credincios și să te pocăiești. Să recunoști, să realizezi că Isus este îndelung răbdător și că nu te-a judecat, nu te-a făcut una cu pământul încă, și te așteaptă să te întorci la El. El este singurul care poate să dea viață. Iar promisiunea este fenomenală: că vom sta cu El la masă.

Isus, Revelatorul
Isus este prezent și El este Domn peste biserica Lui. El este Capul. Când realizezi că Isus prezent aici, în biserica Lui... O, Doamne, fă har bisericii de astăzi să înțeleagă lucrul acesta: că nu ne trăim noi viața ca niște suverani pe pământul acesta și abuzăm de o putere divină pe care ne-a dat-o Dumnezeu, ci că Isus este Capul și El a promis că locuința morților, Hadesul, nu va învinge peste biserică. Cristos are tot dreptul să gândească și să spună ceea ce spune. E biserica Lui. El e Capul. El a înființat-o și El a așezat-o pe Stâncă, cu promisiunea că nimeni nu se va atinge de biserica Lui. Ce gând încurajator când te uiți la modul în care cred unii că-și bat joc de biserica lui Cristos astăzi! De biserica lui Cristos nu se atinge absolut nimeni! Observ cu durere biserica din România cum se îndreaptă către alte lucruri în loc să îmbrățișeze mărturia credincioasă a lui Dumnezeu și suveranitatea Lui, să se bucure de ele și să spună: „Ne este îndeajuns. Nu avem nevoie de nimic altceva ca să ne facă relevanți, să atragem atenția lumii acesteia. Nu avem nevoie de psihologie, filosofie, nu avem nevoie de nimic altceva. Avem nevoie doar de Cuvânt, că Isus este un martor credincios și Scriptura este suficientă. Nu avem nevoie de nimic altceva.”

Isus este Adevăratul Israel
Matei face un lucru extraordinar la sfârșitul celui de-al doilea capitol din evanghelia sa. Redă o istorie bizară și dramatică a copilului Isus, folosindu-se de o paralelă neașteptată: poporul Vechiului Legământ - Israel. Așa cum am mai zis într-un mesaj anterior, Israelul etnic era într-un exil, iar Matei redă istoria nașterii lui Isus în jurul acestei teme a exilului. Păcatul ne-a îndepărtat de Dumenzeu, iar Isus ne aduce acasă. Toate au luat cursuri neașteptate în relatarea lui Matei, iar motivul acestor demersuri este ca să se împlinească profețiile. Adică așa trebuia să se întâmple. Vechiul Testament prezice condiția umilă a lui Mesia și respingerea Sa de către popor. Venirea lui Isus nu doar a schimbat istoria, ci schimbă realitatea. Israelul fizic se mândrește cu lucrul acesta - și vine Isus, adevăratul Israel, și de acum cei care sunt copiii lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu, devin poporul lui Dumnezeu... Prin naștere? Prin circumcizie? Prin sânge? Prin ce? Prin credință. Și nu mai este un demers fizic, ci este un demers spiritual. Isus schimbă toată această linie. Dar tuturor celor ce cred în El le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Asta scrie Scriptura: că pentru Dumnezeu poporul este cel spiritual, este prin credință. Avem un nou legământ; s-a rupt vechiul legământ. Toate acele demersuri fizice pe care Dumnezeu le-a făcut au fost doar niște umbre ale lucrurilor viitoare. Vreți Israel fizic? Mergeți la Israelul fizic. Eu vreau Israelul spiritual, care este Isus. Vreți sămânță fizică? Duceți-vă și circumcideți-vă, făceți-vă evrei. Eu vreau, așa cum zice Pavel, pe Cel care este Adevărata Sămânță (Galateni 4): Isus. Trebuie să vezi că Isus este Adevăratul Israel, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, este adevăratul moștenitor. El este Cel care poate să schimbe și viața ta. Cum? Prin credință. Tuturor celor ce cred în Numele Lui le-a dat dreptul să se facă fii, copii ai lui Dumnezeu.

Altruismul: calea neobișnuită către îmbogățirea altora
Noi nu suntem altruiști prin puterile noastre. Nu, dragilor. Tendința noastră, a omului păcătos, este să să strângem pentru noi, să ne gândim la noi, să adunăm pentru noi, nu să ne gândim la ceilalți. Harul lui Dumnezeu este cel care ne face altruiști. Harul pe care Dumnezeu ți-l face nu este o chestie pe care trebuie să ți-o atribui sau pe care s-o valorifici doar pentru tine și să te bucuri doar tu de harul acela. Harul acela este o oportunitate pe care Dumnezeu ți-o dă să faci har altora. Ești tu darnic cu timpul tău, cu energia ta, cu banii tăi? Și nu am întrebat de biserica ta, n-am întrebat de biserica în care tu mergi. Te-am întrebat pe tine, dacă tu ești așa. Calea lui Dumnezeu este o nebunie pentru oameni. Și mă rog ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune nouă tuturor să alegem această cale neobișnuită pe care Isus a mers.

Separarea și întristarea, calea neobișnuită către relații autentice și pocăință adevărată
Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.






