Lună: iulie 2019
Mort, dar cu un trecut glorios
Poți să ai numele scris în registrul celei mai renumite biserici din lume, o biserică vorbită de bine în orice colț al lumii, dar dacă nu ai numele scris în Cartea lui Dumnezeu și nu umbli la pas cu Duhul lui Dumnezeu, totul e pierdut.
O biserică mică în ochii lumii, dar mare în ochii lui Dumnezeu
Când sunt probleme, apar și oportunități. Orice problemă din viața noastră trebuie s-o vedem ca pe o nouă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o oferă. În felul acesta credincioșii au văzut mereu încercările și necazurile. Orice problemă, orice încercare, orice necaz, este doar o altă oportunitate pe care Dumnezeu ne-o dă, să-L cunoaștem pe El mai bine, să-L prezentăm pe Isus altora. Depresia, întristarea, orice fel de încercare, este o oportunitate de a trăi pentru Isus și de a-L arăta pe Isus altora. Persecuțiile, în momentul în care niște colegi de muncă te jignesc pentru că ești credincios, sunt niște oportunități pe care Dumnezeu ți le dă, ocazii de a trăi pentru El. Isus are autoritate, are cheile să deschidă orice inimă, are cheile să deschidă orice regiune. Neamurile nu au avut credință în ei înșiși - au avut nevoie de Isus, care să vină să deschidă o ușă și care să le dea credință. Isus este Cel care deschide. Omul nu poate să deschidă, omul nu poate să se mântuiască pe el însuși. Omul nu poate să creadă. Are nevoie de Isus să vină să deschidă ușa și să-i dea credință. Isus are puterea pentru transformarea fiecare credincios parte a poporului Său. El are autoritatea nu doar să mântuiască, nu doar să penetreze inima unui om și să-i dea credință, ci are putere să transforme pe cineva după chipul Lui. El oferă mântuire și El transformă pe un om după chipul Lui. El are puterea aceasta, El are autoritatea de a face lucrul acesta. Este un cuvânt plin de încurajare pentru biserica de astăzi: „La muncă! La evanghelizare! Cristos are toată autoritatea, în cer și pe pământ. El este Acela care ne trimite. Nu uita, turmă mică, Păstorul are în vedere și transformarea ta după chipul Lui. Vei străluci precum fața Lui cea sfântă.”
Stăruința în rugăciune și relația creștinului cu cei din afara contextului credinței
A veghea în rugăciune cu mulțumire pleacă de la prezumția că avem tendința de a ne abate de la o atitudine mulțumitoare atunci când ne rugăm. Implică de asemenea depunerea unui efort conștient și disciplinat în a fi mulțumitori. Noi zicem de multe ori: „Dacă Dumnezeu mi-ar împlini dorința cutare, atunci aș fi și eu mulțumitor.” Sau: „Dacă nu aș trece prin suferința sau încercarea aceasta, atunci aș putea și eu să nu mai cârtesc și să fiu mulțumitor.” Creștinii de-a lungul secolelor nu au avut o viață ușoară. Există un vicleșug pe care mulți predicatori l-au folosit și încă îl folosesc atunci când îi cheamă pe oameni să se pocăiască. Le promit oamenilor că dacă s-ar pocăi, atunci toate problemele lor s-ar rezolva și viața ar fi un rai pe pământ. Aceasta este o mare ticăloșie, este o falsă evanghelie. Mulțumirea în rugăciune ne îndreaptă privirea înspre purtarea de grijă a lui Dumnezeu din trecut și ne întărește credința cu privire la prezent și viitor. Mulțumirea ne ajută să recunoaștem că nu știm întotdeauna ce este cel mai bine pentru noi și ne arătăm disponibili ca Dumnezeu să își îndeplinească cu noi scopurile Lui mai înalte și mai bune.
Pocăința, singura speranță pentru o biserică apatică
După tot întunericul pe care-l vezi în biserică și cât de dur vorbește Isus, El zice: „Eu îi mustru și îi disciplinez pe cei pe care îi iubesc. Fii plin de râvnă deci și pocăiește-te.” Versetul acesta vine ca o speranță de care oamenii aceștia se pot agăța, care o ancoră. Cuvintele acestea oferă speranță. Isus le cere să se pocăiască, să se întoarcă de la păcatele lor cu fața spre Dumnezeu și să realizeze că Isus este Martorul Credincios și Adevărat, că El este Dumnezeu, El este singurul care autentifică și confirmă Cuvântul lui Dumnezeu, că El este Capul, Începutul noii creații, și doar prin El pot să stea. Ei trebuie să se pocăiască, să se întoarcă la Isus și să creadă. Trebuie să se pocăiască și să creadă. E un cuvânt nu doar pentru biserica din Laodiceea, ci e un cuvânt și pentru bisericile din secolul XXI. E un cuvânt care termină într-un ton individual: să recunoști că ești departe de acest martor credincios și să te pocăiești. Să recunoști, să realizezi că Isus este îndelung răbdător și că nu te-a judecat, nu te-a făcut una cu pământul încă, și te așteaptă să te întorci la El. El este singurul care poate să dea viață. Iar promisiunea este fenomenală: că vom sta cu El la masă.





