Lună: martie 2016
Similitudini între liderii religioși din vremea lui Isus și cei ai vremurilor noastre
Mesajul cărții lui Matei este pentru biserică, nu pentru farisei. Noi trebuie să învățăm din lucrurile spuse despre ei. Isus atacă natura religiei false. Dacă în predica de pe munte credinciosul este învățat ce să facă, în acest pasaj credinciosul este învățat ce să nu facă. Ce fel de creștinism avem noi? E asemănător cu cel al fariseilor sau este diferit?
Venirea iminentă a lui Isus – Durerile nașterii
Cât de iminentă este a doua venire a lui Isus? Când se va întâmpla? Care vor fi semnele acestei veniri și ale sfârșitului veacurilor?
Semnul venirii Domnului – Matei 24:29-44
Noul Testament își concentrează atenția asupra revenirii lui Isus. Este o tema grea, dificilă, însă aceasta nu înseamnă că nu trebuie să vorbim despre venirea Domnului și, mai mult, să anticipăm ziua V. Iar anticiparea aceasta este un antrenament zilnic, nu doar un moment al închinării și părtășiei noastre împreună.
Așteptându-L pe Domnul care întârzie să vină – Matei 24:45-25:46
Biserica trebuie să pregătească ucenici care sunt pregătiți pentru o lungă întârziere a venirii Domnului! În ce fel ne pregătim noi de venirea Domnului? Fiind administratori responsabili ai harului lui Dumnezeu! Prin slujirea altora dovedim o precupare permanentă de venirea Domnului și Împăratului nostru!




